ROLAND GARROS 2019
Reacția Karolinei Pliskova după eliminarea prematură de la Roland Garros: "Am făcut prea multe greșeli. Serviciul meu nu a mers deloc" Considerată una din marile favorite la câștigarea trofeului, Karolina Plisokova (2 WTA) a fost eliminată pentru al doilea an consecutiv în turul trei de la Roland Garros. Cehoaica a încercat să explice eșecul cu Petra Martic (scor 3-6, 3-6), precizând că a greșit prea mult. În plus, cehoaica a fost trădată de serviciu, principala sa armă. "Am făcut prea multe greșeli. Serviciul meu nu a mers deloc", a spus Pliskova.
​FOTO Nivelul 2, completat - Simona Halep și Irina Begu forțează calificarea în a doua săptămână Scris și completat manual, tabloul de concurs al Grand Slam-ului parizian găzduiește, printre altele, și numele Simonei Halep și Irinei Begu. Adversare le vor fi Lesia Tsurenko, respectiv Amanda Anisimova.
Roland Garros: Lesia Tsurenko, adversara Simonei Halep în turul trei - Românca are 7-0 în meciurile directe Lesia Tsurenko (27 WTA) este adversara Simonei Halep în turul trei de la Roland Garros. Ucraineanca a trecut de Aleksandra Krunic (Serbia, 76 WTA), scor 7-5, 5-7, 11-9, după ce a salvat o minge de meci. Tsurenko este una dintre "victimele" preferate ale Simonei, ea conducând cu 7-0 în meciurile directe cu jucătoarea în vârstă de 30 de ani.
Roland Garros: Karolina Pliskova (2 WTA), eliminată în turul trei - Cehoaica a fost învinsă în două seturi de Petra Martic Karolina Pliskova (2 WTA), cap de serie numărul doi și una din principalele favorite la câștigarea trofeului de la Roland Garros, a fost eliminată în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Paris. Cehoaica a cedat în două seturi în fața croatei Petra Martic (31 WTA), scor 3-6, 3-6.
Patrick Mouratoglou, despre evoluția Serenei Williams la Roland Garros: "Nu e într-o condiţie perfectă, dar a mai câştigat turnee de Grand Slam accidentată" Nevoită să se retragă la ultimele două turnee (Miami şi Roma) din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, Serena Williams nu s-a refăcut complet pentru turneul de Grand Slam de la Roland Garros. Patrick Mouratouglou este mulțumit de evoluția elevei sale de până acum la competiția de la Paris, mai ales că aceasta nu se află în cea mai bună formă. "Cred că s-a descurcat onorabil până acum. Nu e într-o condiţie perfectă, dar situaţia e sub control. A mai câştigat turnee de Grand Slam accidentată", a spus antrenorul francez.
Roland Garros: Primele meciuri din turul trei au loc vineri - Goffin vs Nadal, Wawrinka vs Dimitrov și Muguruza vs Svitolina, duelurile zilei Ziua de vineri aduce primele confruntări din turul trei la Roland Garros. Printre cele mai interesante dueluri ale zilei se găsesc David Goffin (27) vs Rafael Nadal (2), Stan Wawrinka (24) vs Grigor Dimitrov sau Garbine Muguruza (19) vs Elina Svitolina (9). Tot vineri vor putea fi văzuți la treabă Roger Federer, Stefanos Tsitsipas, Karolina Pliskova sau Sloane Stephens.
Roland Garros: Novak Djokovic, Dominic Thiem și Alexander Zverev, calificați în runda a treia; Schwartzman, Verdasco și Edmund, eliminați (Rezultatele zilei) Tabloul de simplu masculin de la Roland Garros a rămas joi fără patru jucători din rândul capilor de serie: Diego Schwartzman (17), Fernando Verdasco (23), Kyle Edmund (28), și Gilles Simon (26). Nume importante precum Novak Djokovic (1), Dominic Thiem (4), Alexander Zverev (5) sau Juan Martín Del Potro (8) și-au asigurat calificarea în turul al treilea al competiției de la Paris. Intră în material pentru a vedea rezultatele înregistrate joi pe tabloul de simplu masculin de la Roland Garros.
Roland Garros: Simona Halep, Serena Williams și Naomi Osaka, în turul trei - Sabalenka, Wang, Kasatkina și Garcia au părăsit competiția (Rezultatele zilei) Ziua de joi de la Roland Garros a adus eliminarea mai multor capi de serie de pe tabloul de simplu feminin. Jucătoare precum Aryna Sabalenka (favorită 11), Qiang Wang (16), Daria Kasatkina (21), Caroline Garcia (24) sau Su-Wei Hsieh (25) au spus adio Grand Slam-ului parizian încă din turul al doilea. Continuă competiția, printre altele, Simona Halep, Serena Williams sau Naomi Osaka. Intră în material pentru a vedea rezultatele zilei de joi de pe tabloul de simplu feminin de la Roland Garros.
Momentul de cumpănă, cele trei mingi de meci ratate și revenirea din decisiv Simona Halep a fost în control până când vedea cu ochi mari linia de sosire. Campioana en-titre de la Paris a trăit însă periculos exact când toată lumea era pregătită pentru conferința de presă. Simo a irosit trei mingi de meci, a adus-o pe Magda Linette <înapoi pe teren>, iar poloneza nu putea refuza un asemenea cadou nesperat (6-4, 5-7). Decisivul ne-a arătat însă că Halep a reușit să dea restartul la timp și să steargă din server amintirea șanselor irosite (6-3). Simo a urcat și a doua treaptă din cele șapte ale Grand Slam-ului parizian, iar pentru a treia se va duela cu Tsurenko sau Krunic.
Nu se mai întâmplase din anul 1986 - Nicio jucătoare din Franța nu s-a calificat în turul trei la Roland Garros Franţa nu mai are nicio jucătoare pe tabloul principal de simplu, după primele două tururi ale competiţiei, o premieră din 1986, informează lequipe.fr.
Roland Garros: Simona Halep vs Magda Linette 6-4, 5-7, 6-3 / Românca, în turul al treilea după un meci pe care și l-a complicat singură Timp de două seturi, Magda Linette (87 WTA) a trădat statistica, a demonstrat că nu poate fi judecată după rezultatele slabe din ultima perioadă (avea șapte înfrângeri în ultimele nouă meciuri jucate) și i-a pus probleme serioase Simonei Halep. Poloneza a practicat un joc riscant, a prins de foarte multe ori liniile și a reușit să revină de la 5-3 în setul secund (a salvat trei mingi de meci) și să împingă partida în decisiv (6-4, 5-7). Simona nu a mai clacat de această dată, s-a desprins rapid și a reușit să închidă partida după două ore și 11 minute de joc (6-3 în decisiv). Halep s-a calificat în turul al treilea de la Roland Garros, unde se va duela cu învingătoarea partidei dintre Krunic și Tsurenko.
Roland Garros: Raluca Olaru și Darija Jurak au părăsit proba de dublu în primul tur Perechea Raluca Olaru/Darija Jurak (România/Croaţia), cap de serie numărul 16, a fost eliminată în primul tur al probei de dublu de la Roland Garros.
Irina Begu, după revenirea spectaculoasă din meciul cu Muchova: "Faptul că am luptat pentru fiecare punct este marea mea mulțumire" Irina nu a avut parte de un început de meci foarte bun în disputa din turul doi de la Roland Garros, jucătoarea noastră pierzând primul set cu 6-1 în fața sportivei Karolina Muchova (73 WTA). Begu a explicat într-o conferință de presă care a fost cheia revenirii: faptul că a încercat să lungească raliurile și că a luptat pentru fiecare punct.
Sorana Cîrstea, după eliminarea de la Roland Garros: "Am jucat cu ruptură de abdomen. E o accidentare destul de serioasă" Sorana Cârstea a ieşit de la Roland Garros din turul 2, dar jocul mai puţin reuşit poate fi pus pe seama problemelor de sănătate. Sportiva noastră a jucat cu o ruptură la abdomen, astfel că nu a avut şanse în faţa Boslovei Zadoinov.
Roland Garros: Serena Williams, calificare la pas în turul trei Serena Williams (10 WTA) și-a asigurat fără emoții un loc în turul trei de la Roland Garros. Americanca a învins-o în 67 de minute pe japoneza Kurumi Nara (238 WTA), scor 6-3, 6-2.
Roland Garros: Naomi Osaka, în turul trei după o partidă de aproape trei ore cu Victoria Azarenka - Japoneza, nevoită încă o dată să revină de la 0-1 la seturi Naomi Osaka a fost protagonista meci maraton în turul doi de la Roland Garros, japoneza având nevoie de aproape trei ore pentru a o învinge pe Victoria Azarenka (43 WTA), fost lider mondial. Meciul a fost unul extrem de spectaculos, cu multe răsturnări de situație. La fel ca în primul tur, Osaka a fost nevoită să revină de la 0-1 la seturi. S-a terminat 4-6, 7-5, 6-3 pentru numărul 1 WTA.
Roland Garros: Irina Bara, eliminată în primul tur al probei de dublu Perechea Irina Bara/Dalila Jakupovic (România/Slovenia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros.
Sorana Cîrstea, eliminarea, tiebreak-urile și vamos-ul cu accent moldovenesc Pe terenul 13, vamos-ul cu accent moldovenesc a fost mai puternic decât bravo-ul românesc, Aliona Bolsova Zadoinov (reprezintă Spania dar este născută la Chișinău) eliminând-o pe Sorana Cîrstea după două tiebreak-uri (la 5 și la 3).
Roland Garros: Irina Begu, în turul al treilea după ce a pierdut primul set cu 1-6; Sorana Cîrstea, eliminată de o jucătoare venită din calificări Dacă Terenul 13 s-a dovedit a fi cu ghinion pentru Sorana Cîrstea, Irina Begu (116 WTA) a reușit o revenire spectaculoasă în partida cu Karolina Muchova (Cehia, 73 WTA), după ce a pierdut primul act cu 1-6. Românca s-a impus cu 6-3, 6-4 în următoarele două seturi, obținând calificarea în turul al treilea de la Roland Garros după aproape două ore de joc. Sorana Cîrstea (84 WTA) și-a luat la revedere de la al doilea Grand Slam al anului în runda a doua, fiind eliminată de spaniola Aliona Bolsova Zadoinov (21, de ani, 137 WTA), jucătoare venită din calificări, scor 6-7(5), 6-7(3).
​Imaginile zilei Roger Federer, isteria, fanii și vânătoarea de recompense din complexul de la Roland Garros Personajul principal al primelor zile de la Roland Garros este fără urmă de îndoială Roger Federer. Întors la competiția de la Paris după o pauză de patru ani, elvețianul este "vânat" de fani la tot pasul. Ultima ispravă, după meciul cu Oscar Otte. Documentați până la ultimul detaliu în legătură cu programul lui Mister Perfect, spectatorii părăsesc locul "călduț" din arene (pentru care au plătit, desigur), pentru a se deplasa în fața centrului de presă, acolo unde <realizează> un adevărat blocaj în speranța obținerii unui autograf sau a unei fotografii pe fugă.

ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by