Înfrângerea Simonei Halep în fața Amandei Anisimova a stârnit reacții în întreaga lume. Americanca a uimit prin jocul său foarte bun și este văzută de cei mai mulți drept o pretendentă serioasă la titlul de campioană la Roland Garros.

Amanda AnisimovaFoto: wtatennis.com

Anisimova a captat atenția tuturor:

"Uimitor, Amanda! Adolescenta americană a răsturnat-o pe campioana Halep pentru a ajunge în semifinale" - wtatennis.com

​"Jucătoarea de 17 ani şi-a aruncat racheta pe teren după ce şi-a dat seama că a doborât campioana. Dacă joacă aşa nu există niciun motiv să nu fie încoronată ca regină la Roland Garros" - BBC

"Favorită să-şi apere trofeul cucerit anul trecut, campioana Simona Halep a fost eliminată de americanca Amanda Anisimova, 17 ani, în sferturile de finală ale Roland Garros. Sâmbătă ar putea fi noua câştigătoare de Grand Slam" - L'Equipe.

"Aflată la numai al patrulea turneu major, Amanda Anisimova, 17 ani, a ajuns în semifinale la Roland Garros, după un triumf în faţa campioanei Simona Halep în 68 de minute. Amanda este cea mai tânără semifinalistă la Roland Garros din 2006, de la germanca Nicole Vaidisova. Cu un procent de 73% la serviciu, americanca a reuşit 25 de lovituri câştigătoare, a făcut 24 de erori neforţate şi a fructificat şase şanse de break din șapte avute. Presiunea a fost pe Halep şi nu i-a făcut faţă, fără semne de revenire la jocul din turul precedent", - tennisworldusa.org.

"Campioana Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros, după o înfrângere şocantă" - Indy Sport

"Simona Halep a fost eliminată de o sportivă de 17 ani" - Irish Times Sport

”Ultimul fenomen al tenisului din noul val: americanca Amanda Anisimova, 17 ani, e prima sportivă născută după 2000 care ajunge în semifinalele unui Grand Slam” - a notat Christopher Clarey, specialistul New York Times, potrivit Mediafax.

S-ar putea să te mai intereseze și: