​Patru jucătoare din România au fost acceptate direct pe tabloul principal al turneului „WTA 1000” de la Miami, competiție la care Simona Halep își va face revenirea pe teren.

Simona HalepFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

>> Patrick Mouratoglou oferă detalii mai puțin cunoscute despre scandalul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep

Simona Halep va juca pe 19 martie la WTA Miami - Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, pe tabloul principal

Pe lângă Sorana Cîrstea (22 WTA), Ana Bogdan (65 WTA) și Simona Halep (beneficiară a unui wildcard), România va fi reprezentată la turneul din Florida și de Jaqueline Cristian (82 WTA).

Cristian, care urma să joace în calificări, a ajuns pe tabloul principal după ce Amanda Anisimova, Marketa Vondrousova (campioana de la Wimbledon), Mirra Andreeva, Karolina Muchova și Mayar Sherif s-au retras de la competiția de categorie „WTA 1000”.

Tragerea la sorți a tabloului principal va avea loc duminică, 17 martie.

Meciurile din primul tur se vor juca pe 19 martie, zi în care Simona Halep va reveni în circuitul WTA (după ce TAS i-a redus suspendarea în cazul de dopaj).

Pe lista capilor de serie se vor afla 32 de jucătoare, iar Sorana Cîrstea va avea parte de un prim tur liber.

Miami Open, turneu din categoria WTA 1000, va avea loc în perioada 19-31 martie. Se va juca pe suprafață hard, pe tabloul principal se vor afla 128 de jucătoare și vor fi acordate premii totale în valoare de $8,995,555. Campioana en-titre este Petra Kvitova (este însărcinată și nu va participa la ediția din acest an).

>> Ion Țiriac, nemulțumit de suma pe care Simona Halep a cerut-o în procesul cu firma care a produs suplimentul contaminat

>> Opinie dură după cazul Simonei Halep: „Dopajul în sport continuă fără jenă. A făcut toate lucrurile care au dus la suspendare”

Despre cazul de dopaj al Simonei Halep

  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).

S-ar putea să te intereseze și

>> Suma pe care ITIA ar fi cheltuit-o pentru a dovedi vinovăția Simonei Halep în scandalul de dopaj

>> Expertul care a ajutat-o pe Simona Halep vine cu noi detalii - Cum a demonstrat contaminarea cu roxadustat

>> Laboratorul de Control Doping din România reacționează după ce Simona Halep a spus că aproape i-a distrus cariera