​Aryna Sabalenka a obținut calificarea în turul trei al turneului WTA de la Roma, după ce a învins-o în trei seturi pe Katie Volynets, scor 4-6, 6-3, 6-2.

Aryna SabalenkaFoto: Sarah Stier / Getty images / Profimedia

>> Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

Aryna Sabalenka, victorie în trei seturi în duelul cu Katie Volynets la Roma

Aryna Sabalenka s-a calificat vineri în turul trei al turneului WTA de la Roma.

Cap de serie numărul doi la Foro Italico, jucătoarea din Belarus a avut ceva dificultăți în duelul cu Katie Volynets, locul 109 mondial, pe care a învins-o la capătul unui meci ce a durat două ore și 17 minute.

Sportiva din Statele Unite ale Americii a reușit surprinzător să câștige primul set, având chiar și două breakuri în acest prim act.

În setul al doilea, campioana de la Australian Open a revenit în meci și a întors în cele din urmă soarta disputei.

În turul trei, Sabalenka o va întâlni pe Dayana Yastremska (33 WTA), cea care a avansat in această fază a competiției după victoria cu Laura Siegemund (86 WTA), scor 4-6, 7-5, 6-2.

WTA Roma are loc în perioada 7-19 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Are premii totale în valoare de $5.509.771 și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana en-titre este kazaha Elena Rybakina.

>> WTA Roma: Multiplă finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi