Prezent în urmă cu câteva zile la Gala Sportului, Ion Țiriac a lansat un atac virulent la adresa unui laborator din România care i-ar fi „maltratat” o probă de sânge Simonei Halep. Șefa respectivului laborator se apără și povestește cum au stat lucrurile.

Simona Halep, la TASFoto: Laurent Gillieron / AP / Profimedia

>> Legenda circuitului WTA care o susține necondiționat pe Simona Halep în scandalul de dopaj

Context

La cel moment, omul de afaceri a precizat, citat de Agerpres, următoarele: „Ce să spun despre Simona, că nu ştiu mai multe decât voi, pentru că nu are voie să vorbească, sau a fost sfătuită să nu vorbească.

Însă, având în vedere că acum ştim că proba de sânge a fost oarecum maltratată, să nu-i spun altfel, în România, luată la 5:30 dimineaţa, şi trebuia în trei ore să fie la minus 3 grade, în nu ştiu ce laborator... aia nu ar fi trebuit să fie admisă niciunde. Luată şi după atâta timp.”

>> Doi foști lideri WTA și ATP îl văd vinovat pe Patrick Mouratoglou: „A manipulat-o pe Simona Halep”

Laboratorul din București acreditat WADA se apără: „Există dublă verificare, cerințele sunt drastice”

Într-un interviu pentru iAM Sport, Cristina Stan (directoarea respectivului laborator din București acreditat WADA) vorbește pe larg despre respectiva probă a fostei lidere WTA.

„Domnul Țiriac trebuie să susțină toate afirmațiile pe care le face. Trebuie să aibă și dovezi în sensul acesta.

Cerințele WADA (n.r. Agenția Mondială Antidoping) sunt foarte drastice, iar prin acreditarea primită se dovedește competența laboratorului, a personalului, de a emite rezultate valide. Se evaluează tot, de la recepție la aparatură, la condiții, tot.

Noi nu avem de unde să știm a cui este proba. Laboratorul lucrează cu coduri, nu cu numele sportivilor. Autoritatea de testare (n.r. ITIA - Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis) este singura instituție competentă.

Trebuie să avem răbdare. Toate datele necesare au fost depuse la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și în curând vom avea o decizie. Și o motivare a hotărârii și vom vedea atunci cine și cum a greșit.

Probele se păstrează în incinte frigorifice, acolo unde temperatura este monitorizată 24 de ore din 24, deci totul este supravegheat. Proba este însoțită de termometru, de data loger, de la momentul recoltării și până este pusă pe omogenizator.

La noi, totul este procedural, înregistrat, există dublă verificare de la recepție și până după raportarea rezultatelor. Laboratorul își ia toate măsurile pentru a diminua riscurile unei erori. Pentru că un risc nu-l poți aduce la zero oricât ai vrea. Totul este înregistrat, oricum” - Cristina Stan, conform sursei citate.

De știut despre cazul de dopaj al Simonei Halep

  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Simona și-a epuizat singura cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
  • Curtea elvețiană a precizat că fosta lideră WTA a cerut ca decizia Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să fie anulată şi sancţiunea sa „să fie redusă”.
  • Dacă suspendarea de 4 ani va fi menținută, atunci fosta lideră WTA ar putea reveni teoretic pe terenul de tenis pe 6 octombrie 2026. La acel moment, Halep ar urma să aibă 35 de ani.
  • Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).

S-ar putea să te intereseze și:

>> Simona Halep, proces cu firma care a produs suplimentul contaminat – Sportiva cere daune uriașe