​Simona Halep așteaptă în continuare verdictul în cazul de dopaj în care este implicată, iar George Cosac (președintele Federației Române de Tenis) a dezvăluit ce spunea Darren Cahill înaintea acestui scandal.

Simona HalepFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

>> Președintele FR Tenis și cazul de dopaj al Simonei Halep: „Și dacă ar fi curată, tot o vor sancționa”

Australienii își susțin marii campioni, în timp ce românii abia așteaptă să dea cu pietre în ei

Cosac și-a amintit de momentul în care Cahill era antrenorul Simonei Halep și se declara surprins de faptul că fosta lideră WTA nu se bucură de susținerea românilor.

Tehnicianul spunea că acest lucru nu se întâmplă în Australia, unde toți marii sportivi sunt sprijiniți.

„Diferența între mentalitatea românilor, adică a noastră și mentalitatea australienilor. El spunea în felul următor: în momentul în care se întâmplă ceva cu un supercampion într-un anumit domeniu, sunt cu toții în spatele lui, să-l ajute să revină, să fie acolo unde a fost pentru că el reprezintă Australia. În schimb, în România abia așteptați ca cineva să pățească ceva, să dați cu pietre în el, să-l ajutați să cadă mai tare, așa spunea.

Din punctul meu de vedere, îi vor da minimum un an Simonei ca ei să-și acopere această perioadă în care ea nu a jucat. Dacă vor spune că este nevinovată, cu siguranță vor trebui să răspundă ei pentru prejudiciile enorme de imagine și tot ce s-a întâmplat vizavi de ea” - George Cosac, citat de GSP.

>> Victor Hănescu, pozitiv în ceea ce privește situația Simonei Halep - Sfatul fostului tenismen

>> Un fost antrenor al Simonei Halep, șocat de ce i se întâmplă româncei - Ce spune despre revenirea acesteia

De știut:

  • Cazul Simonei este judecat în aceste momente de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Totuși, în cazul în care nevinovăția nu va putea fi dovedită, Simona mai are o cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

S-ar putea să te intereseze și:

>> Sport Resolutions și ITIA, detalii despre procesul Simonei Halep - Ce urmează pentru fosta lideră WTA

>> Simona Halep, șocată după ce procesul în cazul ei de dopaj a fost amânat din nou

>> Reacția vehementă a Simonei Halep după ce a fost acuzată de ITIA de o nouă încălcare a programului antidoping

>> Irina Begu ia atitudine în cazul de dopaj al Simonei Halep

>> Fostul antrenor al Simonei Halep vorbește despre revenirea sportivei pe terenul de tenis