​Simona Halep a scăpat de suspendarea pentru dopaj și se pregătește intens pentru revenirea pe teren, la turneul WTA Miami care va avea loc săptămâna viitoare.

Simona HalepFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

>> Opinie dură după cazul Simonei Halep: „Dopajul în sport continuă fără jenă. A făcut toate lucrurile care au dus la suspendare”

Simona Halep, alături de Ana Bogdan și Horia Tecău la Miami

Ajunsă în SUA, Simona Halep se antrenează din greu pentru revenirea în circuit, care va avea loc săptămâna viitoare la WTA Miami.

Fosta lideră a ierarhiei mondiale s-a întâlnit joi cu Ana Bogdan, care va participa și ea la turneu, dar și cu Horia Tecău.

Românii au înconjurat-o pe Simona și au ținut să imortalizeze momentul.

>> Ion Țiriac, nemulțumit de suma pe care Simona Halep a cerut-o în procesul cu firma care a produs suplimentul contaminat

Președintele FRT îi propune Simonei Halep un antrenor român

Rămasă fără staff, Simona Halep ar putea lua o decizie în următoarea perioadă cu privire la noul antrenor.

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, consideră că Horia Tecău ar fi foarte potrivit.

„Pentru fete, Horia Tecău e cel mai potrivit. Mai ales că oarecum au fost colegi de generație, a crescut împreună cu Simona la Constanța, e un pic mai mare ca ele, are experiență.

Da, cred că e cel mai potrivit pentru toate. Nu-l poate lua nimeni peste picior că a venit el să le dea sfaturi. Pentru că există și tendința asta.

Dar, cu Horia, nici Simona nu-și permitea ce-și permitea cu ceilalți. Horia impune respect, e și el câștigător de Grand Slam, plus prestanța lui, atitudinea lui, caracterul lui” – a declarat George Cosac, conform Eurosport.

>> Suma pe care ITIA ar fi cheltuit-o pentru a dovedi vinovăția Simonei Halep în scandalul de dopaj

>> Expertul care a ajutat-o pe Simona Halep vine cu noi detalii - Cum a demonstrat contaminarea cu roxadustat

>> Laboratorul de Control Doping din România reacționează după ce Simona Halep a spus că aproape i-a distrus cariera

Despre cazul de dopaj al Simonei Halep

  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).