​România a fost învinsă cu 3-2 de Columbia în cel mai important test înainte de Campionatul European din Germania (14 iunie - 14 iulie), iar selecționerul Edi Iordănescu a vorbit despre cât de puternică este reprezentativa sud-americană.

Edi IordanescuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> România, învinsă de Columbia în cel mai important test înainte de EURO 2024 - Cinci goluri pe stadionul din Madrid

Edi Iordănescu: „Columbia e o echipă completă / Ucraina e valoroasă, de acum vom începe să-i studiem”

De asemenea, selecționerul României a descris Ucraina (care s-a calificat în grupa României de la Euro 2024, după 2-1 cu Islanda) ca o „echipă valoroasă”.

„A fost un test foarte, foarte util, cel mai important test sub comanda mea. Ştiam ce urmam să întâlnim, o forţă mondială, o echipă completă. Nu întâmplător au bătut Spania, Germania, Brazilia. A fost un test de maturitate, trebuie să învăţăm din astfel de momente.

Am dat minute, am experimentat, mi-am asumat. Mă bucur că echipa nu a cedat, indiferent de moment. Dacă aveam mai mult curaj, mai multă încredere, dar când primeşti gol atât de repede, te scutură un pic emoţional.

Fiecare trebuie să-şi asume că nu pierde mingea. Am avut situaţii din care puteam crea ocazii. În repriza a doua, banca a intrat bine, au impactat, am avut situaţii când mai puteam marca.

Nu sunt mulţumit de rezultat, dar de efort şi de faptul că echipa dă ce are mai bun sunt mulţumit. Marea provocare pentru băieţi va fi să se impună la club. Ianis a fost o excepţie, şi-a asumat responsabilitate în joc şi a marcat. Am dat minute şi lui Nedelecearu, am vrut să-l vedem şi pe Opruţ.

Echipa a arătat caracter, sunt băieţi buni. Raţiu a dat tot ce are mai bun, trebuie să meargă la club să se impună. Avem nevoie de minute şi când ei au minute, va fi altceva.

Am stat şi ne-am gândit la Ianis, i-am dat 20 de minute sâmbătă, dar el a jucat puţin la club, Raţiu la fel, şi Drăguşin trebuie să se impună. Mi-ar plăcea ca jucătorii să evolueze la club şi eu doar să stau să analizez.

Am vrut să fie lume, să fie stadionul activ. Mulţumim suporterilor. Suntem o echipă tânără, care s-a reformat din mers, trebuie să ne dăm încredere, să ne motivăm. Lunile vor zbura până la Euro 2024.

Mă rog la Dumnezeu să fie jucătorii sănătoşi şi să se impună la club. Vă asigur că naţionala este în creştere şi poate produce o figură frumoasă la Euro 2024.

Ucraina (adversară a României la Euro 2024) e o echipă valoroasă, cu jucători care au continuitate, de acum vom începe culegerea datelor, să-i studiem cât mai bine" - Edi Iordănescu, după România vs Columbia 2-3, citat de News.ro.

>> România și-a aflat și ultima adversară din Liga Națiunilor - Programul „tricolorilor”

De știut:

  • Înainte de participarea la EURO 2024 (turneul final european va avea loc în perioada 14 iunie - 14 iulie), România va mai disputa două partide amicale, ambele pe stadionul Steaua din Bucureşti: contra Bulgariei (marţi, 4 iunie) și împotriva reprezentativei din Liechtenstein (sâmbătă, 8 iunie).
  • Columbia a ajuns la 21 de meciuri consecutive fără înfrângere. Ultimul meci pierdut s-a jucat în data de 2 februarie 2022 (0-1 vs Argentina, în preliminariile pentru CM 2022).
  • De cealaltă parte, România venea după o serie de 12 partide fără eșec (7 victorii și 5 remize). Ultima înfrângere data din 17 noiembrie 2022 (1-2 vs Slovenia, într-un meci amical).

România vs Columbia 2-3, au evoluat echipele:

COLUMBIA: Vargas – Cuesta, Lucumi, Rios, Luis Diaz (Borre '66), Cordoba (Asprilla '73), J. Rodriguez-cpt. (Quintero '73), J. Arias (Carrascal '67), Lerma, Mojica, Munoz (S. Arias '45). Selecționer: Nestor Lorenzo

Rezerve neutilizate: Ospina, Montero – Castano, Cabal, Gomez, Mosquera, Cassierra, Fuentes, Portilla, Puerta

ROMÂNIA: Moldovan – Rațiu, Drăgușin (Nedelcearu '46), M. Marin, Alibec (Drăguș '56), Stanciu-cpt. (Man '77), Opruț (Sorescu '87), Mihăilă (Hagi '56), Burcă, R. Marin (Tănase '77), Moruțan. Selecționer: Edward Iordănescu

Rezerve neutilizate: Niță, Aioani – Manea, Cicâldău, Pușcaș, Racovițan, Olaru, Fl. Coman, Șut.

Meciurile disputate marți de adversarele României de la Euro 2024:

Ucraina vs Islanda 2-1 (baraj pentru Euro 2024)

Anglia vs Belgia 2-2 (amical)

Norvegia vs Slovacia 1-1 (amical).

Meciurile României la Euro 2024:

România vs Ucraina (17 iunie, Munchen, ora 16:00)

Belgia vs România (22 iunie, Koln, ora 22:00)

Slovacia vs România (26 iunie, Frankfurt, ora 19:00).

>> Adversarele României la Euro 2024 – Valoarea loturilor și cei mai periculoși jucători

Grupele turneului final al Euro 2024

Grupa A: Germania, Ungaria, Scoția, Elveția

Grupa B: Spania, Albania, Croația, Italia

Grupa C: Anglia, Danemarca, Slovenia, Serbia

Grupa D: Franța, Austria, Olanda, Polonia

Grupa E: Belgia, România, Slovacia, Ucraina

Grupa F: Portugalia, Turcia, Cehia, Georgia.

>> Selecționerul României, optimist după tragerea la sorți a Euro 2024: „Să trecem de această grupă”

>> Regretul căpitanului României după tragerea la sorți a grupelor Euro 2024

>> Cât vor costa biletele la Euro 2024 și când vor fi puse în vânzare

>> Euro 2024: România, cea mai mică valoare de piață dintre echipele calificate - Întrecută și de Albania

>> Edi Iordănescu vorbește despre singurul merit al selecționerului după calificarea României la Euro 2024

>> Banii pe care România îi poate câștiga la EURO 2024 - Premiile oferite de UEFA