​Federația Română de Fotbal anunță că biletele rezervate fanilor pentru Euro 2024 vor fi puse în vânzare începând cu data de 4 decembrie. Forul de la Casa Fotbalului explică toată procedura.

Suporteri ai Romaniei pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu

>> Euro 2024: România, cea mai mică valoare de piață dintre echipele calificate - Întrecută și de Albania

  • Euro 2024 va avea loc în Germania, în perioada 14 iunie - 14 iulie.

Începând de luni, 4 decembrie, fanii își vor putea achiziționa bilete exclusiv de pe uefa.com/euro2024/ticketing.

Este nevoie de un cont de utilizator, iar apoi de urmărit pașii UEFA în acest sens (la debutul procedurii este nevoie de alegerea opțiunii: FAN ROMANIA).

FRF spune că aceasta este singura platformă autorizată pentru cumpărarea de tichete pentru turneul final din vara anului viitor.

21 de naționale au obținut deja calificarea la Euro 2024, iar cele trei care vor completa tabloul competiției din Germania vor veni din play-off-ul din Liga Națiunilor.

Prețurile biletelor pentru EURO 2024 - Sumele sunt exprimate în moneda Euro

Cel mai ieftin tichet pentru turneul final din vara anului viitor va costa 30 de euro, iar el va fi pentru meciurile din faza grupelor, în peluzele rezervate fanilor primelor reprezentative care vor juca la Euro 2024.

La polul opus, cel mai scump tichet va fi cel pentru marea finală, din data de 14 iulie, de la Categoria 1: va costa 1000 de euro.

Peluze fani

Faza grupelor: 30

Meci de deschidere: 50

Optimi: 50

Sferturi: 60

Semifinale 80

Finala: 95

Categoria 3

Faza grupelor: 60

Meci de deschidere: 195

Optimi: 85

Sferturi: 100

Semifinale: 195

Finala: 300

Categoria 2

Faza grupelor: 150

Meci de deschidere: 400

Optimi: 175

Sferturi: 200

Semifinale: 400

Finala: 600

Categoria 1

Faza grupelor: 200

Meci de deschidere: 600

Optimi: 200

Sferturi: 300

Semifinale: 600

Finala: 1000.

Victoria cu Elveția (1-0) a adus și confirmarea faptului că tricolorii se vor afla în a doua urnă valorică la tragerea la sorți din data de 2 decembrie.

România și varianta de grupă infernală de la Euro 2024: cu Franța, Olanda și Italia

Sunt cunoscute 21 de echipe calificate la turneul final din vara anului viitor din Germania, iar ultimele trei vor obține biletele în urma barajului din Liga Națiunilor.

Varianta cea mai grea de grupă pe care tricolorii o pot avea în urma tragerii la sorți ar fi de fapt o întoarcere în timp: adică adversarii pe care i-am întâlnit și la Euro 2008: Franța, Olanda și Italia.

La polul opus, am putea pica într-o grupă ceva mai accesibilă, cu adversari precum Slovacia și una dintre câștigătoarele barajului de pe ruta C (Georgia, Luxemburg, Grecia sau Kazahstan).

În concluzie, grupa mai ușoară ar putea să arate astfel: Belgia, Slovacia, Luxemburg.

Euro 2024, echipele calificate la cea de-a 17-a ediție a competiției

Germania (țară gazdă)

Spania (câștigătoarea Grupei A)

Scoția (locul doi în Grupa A)

Franța (câștigătoarea Grupei B)

Olanda (locul doi în Grupa B)

Anglia (câștigătoarea Grupei C)

Italia (locul doi în Grupa C)

Turcia (câștigătoarea Grupei D)

Albania (câștigătoarea Grupei E)

Cehia (locul doi în Grupa E)

Belgia (câștigătoarea Grupei F)

Austria (locul doi în Grupa F)

Ungaria (câștigătoarea grupei G)

Serbia (locul doi în Grupa G)

Danemarca (câștigătoarea Grupei H)

Slovenia (locul doi în Grupa H)

România (câștigătoarea Grupei I)

Elveția (locul doi în Grupa I)

Portugalia (câștigătoarea Grupei J)

Slovacia (locul doi în Grupa J)

Croația (locul doi în Grupa D)

  • De știut:

  • Tragere la sorți a grupelor pentru Euro 2024 va avea loc în data de 2 decembrie, de la ora 19:00 (ora României) la „Elbphilharmonie” din Hamburg.
  • La tragerea la sorți se ține cont în primul rând de câștigătoarele de grupe, iar mai apoi de ocupantele locurilor 2.

>> Edi Iordănescu vorbește despre singurul merit al selecționerului după calificarea României la Euro 2024

Cum vor arăta urnele pentru tragerea la sorți de la Hamburg

Urna 1: Germania (țara gazdă), Portugalia, Franța, Spania, Belgia, Anglia.

Urna 2: Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, România, Austria.

Urna 3: Olanda, Scoția, Slovenia, Slovacia, Cehia, Croația.

Urna 4: Italia, Serbia, Elveția, Play-Off A, Play-Off B, Play-Off C.