Cum motivează Novak Djokovic întâlnirea cu un jurnalist deși știa că are Covid-19: Pe cine dă vina pentru minciuna din declarația de călătorie

de A.I.     HotNews.ro
Miercuri, 12 ianuarie 2022, 8:42 Sport | Tenis


Novak Djokovic
Foto: Adam Davy / PA Images / Profimedia
​Novak Djokovic a oferit unele răspunsuri pentru chestiunile scoase în evidență de presă în ultima perioadă. Într-o postare pe Instagram, liderul mondial recunoaște că s-a întâlnit cu un jurnalist deși știa că este infectat cu Covid-19. De asemenea, sârbul a vorbit și despre declarația de călătorie la intrarea în Australia, una care conține o minciună.


Djokovic știa că are Covid-19 când s-a întâlnit cu un jurnalist



Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că are Covid-19, descriind acest fapt drept o "eroare de judecată".

Însă el a afimat că nu ştia că este pozitiv atunci când a premiat copiii de la academia lui din Belgrad, la o zi după data testului său PCR.

Cât priveşte declaraţia prezentată autorităţilor australiene înainte de sosirea în ţară, referitoare la faptul că nu călătorise în afara Serbiei anterior, aceasta a fost completată greşit de agentul său, a adăugat Djokovic.

Comentariile sale au fost făcute într-o declaraţie postată pe Instagram, menită să abordeze controversele din jurul eforturilor sale de a juca la Australian Open fără a fi vaccinat.

"Vreau să subliniez că m-am străduit foarte mult să asigur siguranţa tuturor şi respectarea obligaţiilor de testare.

Am participat la un meci de baschet la Belgrad, la 14 decembrie, după care s-a anunţat că un număr de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19.

În ciuda faptului că nu am avut simptome de covid, am făcut un test rapid de antigen în 16 decembrie, care a fost negativ şi, din precauţie, am făcut şi un test PCR oficial şi aprobat în aceeaşi zi" - Novak Djokovic, într-un comunicat postat pe Instagram.

"Am fost la un eveniment legat de tenis, oferind premii copiilor şi mi-am făcut un test antigen înainte de a merge, care a fost negativ. Eram asimptomatic şi mă simţeam bine. Nu am primit informaţiile despre testul meu PCR pozitiv decât după acest eveniment”, a mai spus Djokovic.

Liderul ATP a recunoscut că, după ce a primit rezultatul pozitiv, a participat, totuşi, la centrul său de tenis din Belgrad, 18 decembrie, la un interviu pentru L’Equipe”, deoarece "s-a simţit obligat" şi "nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist".

Djokovic spune că s-a distanţat social şi a purtat o mască, cu excepţia momentelor în care au fost făcute fotografii.

"În timp ce m-am dus acasă după interviu să mă izolez pentru perioada necesară, mi-am dat seama că aceasta a fost o eroare de judecată şi accept că ar fi trebuit să reprogramez acest angajament", a explicat el.

Djokovic a mințit în declarația de călătorie, dar dă vina pe agentul său


Djokovic a mai spus că declaraţia incorectă completată la 1 ianuarie, înainte de călătoria în Australia, a fost depusă de echipă în numele său”.

"Agentul meu îşi cere sincer scuze pentru greşeala administrativă de a bifa caseta incorectă despre călătoria mea anterioară înainte de a veni în Australia. Aceasta a fost o eroare umană şi cu siguranţă nu deliberată", a adăugat el.

Djokovic a spus că "a furnizat informaţii suplimentare guvernului australian pentru a clarifica această chestiune”, dar nu va face comentarii suplimentare "din cel mai mare respect pentru guvernul australian şi autorităţile sale şi ţinând cont de procesul actual”.

În acelaşi timp, el a insistat că alte informaţii apărute în presă, despre faptul că el ar fi apărut în public în urma testării pozitive pentru Covid-19, reprezintă o "dezinformare”.

Novak Djokovic a câştigat apelul la decizia autorităţilor federale australiene de a-i anula viza de intrare în ţară, dar nu este sigur că va juca la Australian Open, deoarece ministrul Imigraţiei din statul de la Antipozi poate decide din nou că sârbul trebuie să părăsească ţara.

Liderul ATP este încă în vizorul autorităţilor australiene. Acestea reexaminează documentele completate de numărul 1 mondial, nevaccinat şi cu scutire medicală pentru a ajunge la Melbourne.

Potrivit presei australiane, Djokovic ar fi susţinut într-un formular că nu a călătorit în cele 14 zile premergătoare zborului său către Australia. Cu toate acestea, el ar fi părăsit Serbia pentru a se antrena în Spania, în perioada Anului Nou, transmite News.ro.

Comunicatul lui Novak Djokovic postat pe Instagram:
S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:
  • FOTO Novak Djokovic, prins cu minciuna? - Dezvăluirea jurnaliștilor australieni și ce riscă liderul mondial








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12045 vizualizari

  • +10 (48 voturi)    
    Hai bai (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 8:46)

    Costi888 [utilizator]

    Gata, lasati ne cu asta..
    • +1 (1 vot)    
      ăsta (Joi, 13 ianuarie 2022, 9:47)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Costi888

      e chiar infantil? Chiar nu știe că e tot responsabilitatea lui chiar dacă și-a pus vreun pălmaș să-i completeze declarația de la intrarea în Australia? Deh, îl durea mâna de la atâta tenis.
  • +53 (87 voturi)    
    Djoker (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 8:47)

    Task Damager [utilizator]

    Joker da dintr-o minciuna intr-alta. Caracter de cocalar balcanic.
    • +27 (49 voturi)    
      Federer e mai bun ca el ca sportiv si ca om! (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:18)

      AnticoruptieinRomania [utilizator] i-a raspuns lui Task Damager

      Pe langa Federer, Nole e un nimeni.
      • +33 (47 voturi)    
        Federer si Rafa (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:38)

        provest_1 [utilizator] i-a raspuns lui AnticoruptieinRomania

        au fost mjulti ani capul de afis al ATP.
        Un cap de afis elegant, cu simtul umorului, uman, cu empatie si bun simt.
        De cand astia 2 s-au mai retras se vede o fata nasoala de tot: aroganta, frustrata, plina de tupeu.
        Ca al unui cocalar din Balcani care are bani de BMW, dar cu educatia si empatia a ramas jos de tot.
        • -11 (15 voturi)    
          el cocalarus (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:25)

          parbriz [utilizator] i-a raspuns lui provest_1

          Cocalarul asta a pornit fara sa aiba mare lucru in viata si v-a intra in istorie ca cel mai bun jucator de tenis.

          Daca iti displace nu te uita. Mai bine te ocupi de tine, decat sa pierzi vremea la TV.
    • -7 (13 voturi)    
      nu mi se pare dreapta judecata ta (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 13:13)

      nectarie [utilizator] i-a raspuns lui Task Damager

      In primul rand, nu ne-ar strica si noua balcanicilor un pic de mandrie. Capul asta plecat si complexele de inferioritate pe care le avem din 89 incoace ne-au facut mult rau, mai ales in competitii internationale unde pleci cu moralul deja la jumatate. Fac alergie cand aud vaicareala asta de tranzitie care nu se mai termina, "la noi n-ai de unde, n-ai cu cine" etc.

      Apoi, vorbesti de un sportiv, campion mondial. Au fost multe perioade negre in istorie, polarizari pe teme mari sau marunte, insa sportul a stralucit intotdeauna prin caracterul nobil, care transcede dezbinarile dintre oameni. Gandeste-te la olimpiada din Berlin dinaintea razboiului, o lume dezbinata intre comunism, nationalism si democratiile vestice, insa au lasat competitia sa treaca in plan sportiv, au acordat medaliile si au strans mainile sportivilor de culoare americani, in Berlin.

      Mi se pare ireal cum polemica asta legata de covid a scos la iveala atatea caractere urate, atatea suflete mici care argumenteaza ca ei au facut sacrificii, s-au vaccinat, au respectat norme de distantare, "cocalarul asta de ce nu respecta"?

      S-a renuntat la uzul ratiunii, pana la urma ce e important intr-un turneu de mare slem? Eu zic ca e important sa aduci cei mai buni sportivi din lume, indiferent daca e vaccinat sau nu, apoi le faci un test zilnic, ca sa nu fie un pericol pentru nimeni. Negativ: il lasi sa joace, te bucuri de spectacolul sportiv, pozitiv, pleaca acasa.
      Vaccinul, precum vedeti, nu prea ajuta, e toata lumea vestica coapta de COVID, daca tii la sanatatea celor din jur atunci testul negativ este cel mai sigur.
      De cand a ajuns sa fie vaccinul asta, aprobat doar pt utilizare de urgenta, obligatoriu? De ce deja unele state nu accepta trecerea prin boala ca green pass? Sunteti pregatiti sa va dati boostere la 3 luni?

      Nu vedeti ca prin pasi marunti am ajuns la o situatia pe care toti ar fi descris-o ca fiind conspirationista acum un an?

      Lasati sportul sa ne ridice sufletele din mocirla asta fara sens
      • +9 (9 voturi)    
        Ai doar partial dreptate (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 17:57)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui nectarie

        Da, ne trebuie mandrie, dar sa fie justificata. Tocmai scotand in evidenta si eliminand pe cei mincinosi, incorecti face sa fim mandri de restul si de cine suntem. Cum poti fi mandru de tine cand esti partas la asa ceva?
        Apoi, aici nu se discuta COVID-ul in general, de acord ca sunt multe, chiar foarte multe necunoscute si actiuni gresite, ci de respectarea unor legi, norme, pe care fiecare stat are dreptul sa le adopte. La urma urmei, daca nu-ti plac astea nu te obliga nimeni sa te duci
        • -4 (8 voturi)    
          iti dau dreptate (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 21:05)

          nectarie [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

          Dar de ce ne erijam in judecatori? Nu asta era sloganul, jos labele de pe justitie?
          Daca a fost vreo fapta de natura penala sau nu, doar o instanta se poate pronunta.

          Ma surprinde cati oameni au dat deja verdictul de sarb, balcanic, cocalar, mincinos, falsificator, etc.

          Pana sa zica un judecator altfel, e unul din cei mai buni atleti ai lumii, dintr-o tara vecina, cu o situatie cu care multi romani pot rezona, cu origini modeste si care a ajuns in top. Un pic de sustinere, sau mai bine dam in cap vecinilor care se ridica? Sa moara si capra lor...
          • +4 (4 voturi)    
            Dar cine se erijeaza in judecatori? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 21:16)

            LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui nectarie

            Adica ai dreptate, sunt unii. Dar in nici un caz eu. Eu astept ca justitia australiana sa se pronunte daca are dreptul sau nu sa intre in tara. Ea e singura care are acces la documentele oficiale, mijloace de cercetare. Eu pot doar sa-mi dau cu parerea, si pe baza celor cunoscute (tot din presa) pot spune ca nu am incredere in el si in declaratiile lui, nu cred ca are dreptate. Dar indiferent de verdict, il voi accepta pentru ca totdeauna am fost si sunt de parere ca legea trebuie respectata. Ca putem milita pentru schimbarea ei daca nu ne place, da, de acord, dar pana atunci trebuie respectata asa cum e.
            • 0 (0 voturi)    
              post evenimente (Vineri, 14 ianuarie 2022, 19:52)

              nectarie [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

              Ti se pare ca s-a facut justitie? S-a pronuntat vreo instanta, sau a fost dat afara la discretia ministrului pt imigratie?
              • 0 (0 voturi)    
                Da, mi se pare ca s-a facut (Vineri, 14 ianuarie 2022, 20:33)

                LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui nectarie

                In primul rand ca nu au terminat procesul cu o sentinta definitiva. Apoi (iarasi recunosc ca nu stiu legile lor) daca a fost lasat la discretia ministrului inseamna ca asa o fi legal la ei. Deci atata timp cat au fost respectate legile, nu vad nici o problema.
          • 0 (0 voturi)    
            eu am curaj sa zic (Joi, 13 ianuarie 2022, 9:10)

            Hans Metter [utilizator] i-a raspuns lui nectarie

            pana sa se pronunte orice instanta ca e un mincinos. poti fi cel mai bun in orice daca ai caracter de 2 lei. anuleaza tot. Mie imi era drag pana la acest scandal... si pt mine va ramane mereu un mincinos extremist indiferent ce va mai face in tenis.
            • 0 (0 voturi)    
              extremist? (Vineri, 14 ianuarie 2022, 19:52)

              nectarie [utilizator] i-a raspuns lui Hans Metter

              esti de tot rasul, amice
  • +41 (57 voturi)    
    performanta" (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:02)

    sipu [utilizator]

    Sau cum sa iti distrugi imaginea acumulata in ani ,cu minciuni care nu sunt CREDIBILE . Pacat" avea un numar mare de simpatizantii .
    • -27 (37 voturi)    
      care e 'minciuna'? Sa ne spuna Digi24 (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:29)

      Radoh [utilizator] i-a raspuns lui sipu

      Djokovic e atacat doar pt ca NU vrea sa se vaccineze.

      Nu exista nici o dovada ca Djokovic a mintit si totusi el e facut mincinos, e condamnat zilnic de propaganda vaccinista de parca cine stie ce ar fi facut

      asta e deja FANATISM
      • +16 (20 voturi)    
        S-a încurcat în propriile minciuni (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:38)

        relax4 [utilizator] i-a raspuns lui Radoh

        A spus în fata ofițerilor australieni ca are test pozitiv pe 16, dec. Problema e ca DerSpiegel are dovada ca apărea negativ în sistemul medical sârb fiind schimbat în pozitiv la o oră după.

        Iar dacă chiar era pozitiv cum de s-a întâlnit fără mască cu zeci de copii, oficiali, ziariști chiar a doua zi. Ce om întreg la minte face asta a doua zi după ce e confirmat ca are COVID? Și tine ascuns.

        Oricum o dai Djokovic e un mincinos. Ori a mințit ofițerii ori a mințit pe restul lumii.
      • +14 (18 voturi)    
        "ghinioane" in sir (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:59)

        T-Ora [utilizator] i-a raspuns lui Radoh

        Cred ca nu intelegi nimic din ce ce discuta aici. Nu crezi ca sunt prea multe "greseli si coincidente " care fac ca Djokovic sa nu aiba nici o credibilitate? Taman la el 2 teste ies negative si in aceeasi zi PCR-ul este pozitiv. Tot el este cel care afla rezultatul testului pozitiv la 24 de ore dupa ce acesta a fost stabilit, in conditiile in care se stie bine ca cei pozitivi sunt anuntati imediat tocmai pt a se izola cat mai repede. In plus, cand esti in asteptarea unui test covid, nu te plimbi aiurea in tramvai si te intalnesti cu zeci de persoane, cauti sa afli rezultatul testului cat mai repede.
        Tot din intamplare (al naibii ghinion) semneaza ca idiotul o hartie completata cu informatii false de agentul lui. Care habar nu avea, ca un adevarta gent, ca Djokovic fusese in Spania...
        Si tot din intamplare QR-codul testului sau "pozitiv" trimite la data de 26 decembrie in loc de 16 decembrie, nu mai vorbim de faptul ca arata cand pozitiv, cand negativ.
        Inteleg ca una din aceste intamplari poate interveni in viata cuiva, poate chiar doua, dar ca toate acestea i se intampla lui, intr-un timprelativ scurt este cel putin bizar.
        Noroc ca exista multi fraieri care cred ce le convine.
      • +14 (20 voturi)    
        Fanatism (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:38)

        justin [utilizator] i-a raspuns lui Radoh

        e sa sustii un "erou" in minciuna doar pentru ca te ajuta pe tine in "ideologia" ta idioata.
        • +7 (11 voturi)    
          Pai asta e definitia fanatismului (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:10)

          feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui justin

          O tii pana in pânzele albe far nici o motivație rațională.
      • 0 (0 voturi)    
        pai tu nu vrei sa te informezi (Joi, 13 ianuarie 2022, 9:11)

        Hans Metter [utilizator] i-a raspuns lui Radoh

        Asta e fanatism.. sa sustii ceva fara sa pui mana sa citesti informatiile. asta nu e fanatism?!
    • +9 (11 voturi)    
      Nu, nu, de loc! (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:55)

      Mortaciune ambulanta [utilizator] i-a raspuns lui sipu

      Gresenti profund!

      Imaginea de tenisman de top are numai de castigat, muuulti simpatizanti ADORA atitudinea asta:

      "sunt VIP, ma bag in fata, regulile sunt doar pentru fraieri"
      "totdeauna altcineva este de vina!"
      "jos vaxxinul, jos certificatul nazist!"

      Ar avea mare succes daca ar intra acum in politica!
      • +1 (1 vot)    
        eu cred ca tocmai (Joi, 13 ianuarie 2022, 9:12)

        Hans Metter [utilizator] i-a raspuns lui Mortaciune ambulanta

        intrarea in politica e tinta... fix la asta m am gandit cand a inceput scandalul. e la sfarsit de cariera sportiva deci ce urmeaza?!
  • -16 (42 voturi)    
    Subiect expirat (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:04)

    mihai53 [utilizator]

    tinut in viata artificial. Este mai usor sa vorbesti despre nimic, decat sa abordezi o teme serioasa.
    • +22 (32 voturi)    
      de ce (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:10)

      andrei1245 [utilizator] i-a raspuns lui mihai53

      nu ti convine ce auzi de la saracutzul la minte djoko? lasa ne sa ne distram si noi!
    • +4 (4 voturi)    
      Si te obliga cineva sa citesti, sa comentezi? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 17:57)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui mihai53

      A, ca nu-ti iei solda... N-ai decat sa ignori subiectul sau sa dechizi altul care ti se pare serios.
  • +18 (28 voturi)    
    eu sunt fericit ca halep a noastra (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:07)

    alfa1 [utilizator]

    e vaccinista convinsa...ce noroc pe noi ca avem oameni responsabili !
    • -11 (21 voturi)    
      haplea noastra e machedoanca.. (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:05)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui alfa1

      .. nu sufla in fata lu tacsu, si mai nou a lu Giugiuc.
  • +33 (47 voturi)    
    O HAHALERA ! (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:09)

    Susufler0 [utilizator]

    Din punctul meu de vedere poate castiga inca treizeci de turnee de grand slam, caracterul lui e zero barat !

    PS vrea sa fie primul in statistici forever ? Sa fie ! Vrea sa isi tripleze castigurile ? Sa si le tripleze !

    PPS. Nu mai merita irosit pe Djokovic nici macar un scuipat !
  • -20 (36 voturi)    
    mare excitatie media (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:10)

    guernsey [utilizator]

    cu minciuna lui djokovici din aplicatia de viza, dupa ce a fost mai intai sustinerea penibila a GOVT australian ca si-a completat gresit aplicatia (intr-un loc aparea Djokavic in loc de Djokovic); crede cineva ca asta (sau oricare altul in situatie similara - supervedeta in sport, movie star, conducatori de companii platiti cu milioane de dolari pe an, etc etc) ar putea sa completeze/semneze singur zecile/poate sutele de aplicatii care ii revin in fiecare luna?
    aplicatii de viza, aplicatii pentru rapoarte medicale si antidoping, checkin/out la hotel, taxe, premii, inscrieri la concursuri si corespondenta cu toti organizatorii, PR/programare si confirmare social events/scrisori cu fanii/comunicate media, administrare contracte publicitate si probabil sutele de alte hartii si activitati de rutina care apar in fiecare luna? (de la plata intretinerii unde sta familia, RCA la masini, dus si luat copilul de la scoala sau de la aeroport cand vin sa il vada jucand/samd)?
    probabil nici de familie nu are vreme prea multa, el se antreneaza/joaca tenis, zambeste in poze si mai participa live la evenimente PR, eventual mai confirma personal ce e f important din ele - taxe poate, restul le fac altii pentru el ...
    • +24 (34 voturi)    
      da (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:46)

      andrei1245 [utilizator] i-a raspuns lui guernsey

      e atat de ocupat ca nu stie nici ca e pozitiv cu virusul covid si participa la intruniri.
      e atat de ocupat ca nici la test nu s a prezentat, unul dintre angajatii lui s a dus la policlinica si au tiparit baietii unul pentru el.
    • +18 (24 voturi)    
      Doar excitatie media? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:00)

      D.M.A.Gogu [utilizator] i-a raspuns lui guernsey

      Inteleg ca esti de parere ca omul ar trebui lasat in pace pentru ca repetatele greselile si inadvertente sunt doar simple aspecte formale, mai putin relevante. Nu uita insa ca omul se afla in Australia tocmai datorita faptului ca au existat aspecte formale care nu au fost aplicate asa cum trebuie de catre autoritati. Judecatorul i-a permis sa intre in tara exact pe acest motiv, nu pentru ca a fi avut toate actele in ordine, precum ceilalti participanti la AO.

      Hai sa fim consecventi: sunt sau nu importante aspectele formale? Da ca da, atunci trebuie aplicate in toate situatiile si mai ales in declaratiile pe proprie raspundere.

      De acord cu tine ca omul are alte prioritati si e normal sa fie ajutat de altii, insa faptul ca altcineva a completat un formular in numele sau nu il absolva de raspundere. Formal, Djokovic este cel care face declaratia, nu altcineva in numele sau.
    • +9 (15 voturi)    
      Cum ați zis? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:17)

      finutza [utilizator] i-a raspuns lui guernsey

      Nici de familie nu mai are timp? Cred că nu ați rămâne surpris dacă ați afla că nici copiii nu-s ai lui!
    • +11 (15 voturi)    
      Corect (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:25)

      feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui guernsey

      Toti bastanii care au mai mult de un milion in cont au asistent personal. Si când il alegi ca nu ti-l impune partidul alegi pe unul care are ceva in cap nu doar tenis ca tine. Ca tu poți sa fii analfabet ( a se vedea ce scot fotbaliștii din gura pe la interviuri) .Adică când il plătești pe unul cu zeci de mii de euro sa fie asistentul tau, nu are voie sa greșească o chestie de asta "penala" . Dar sa zicem ca nu a deschis ochii , asta e. Trebuia sa zica in declarație " dar nu mai lucrează pentru mine" ca o astfel de greșeală penala e ultima. Faptul ca-l iartă denota ca știa și ca l-a pus pe ala sa ia vina și are grija de el, ca oricine ar da un milion de parai sa nu se ducă la pârnaie. Nu toți avem, dar Jerkovici are.
      Problema nașpa este ca a semnat. Si nu prea tine cu "semnezi ca primarul".
  • +23 (37 voturi)    
    Minciuni peste minciuni (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:11)

    fat.cat [utilizator]

    Peste alte minciuni. Oare de ce nu se opreste aici? Oricum nu cred ca va fi expulzat. Daca era sa fie, s-ar fi intamplat mintenas dupa decizia instantei.
    Si 2) Novak Djokovic, daca ai un test covid PCR in lucru te abtii de la orice intalnire face to face pana stii rezultatul. Chiar asa greu e? Ce dezamagire de om!
    • +20 (26 voturi)    
      O sa joace cu public? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:41)

      provest_1 [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      Daca da, e de urmarit felul in care va fi primit sa australieni!
      • +13 (17 voturi)    
        huiduieli (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:23)

        Wheelwright [utilizator] i-a raspuns lui provest_1

        si incurajare feroce pentru toti oponentii lui. Nu cred ca va castiga AO, oricat de obraz gros are va fi afectat de toata povestea asta.
        Suferea el ca nu e iubit ca si Roger sau Rafa, dar de acum va fi urat ca nimeni altul.
  • -11 (21 voturi)    
    Pistruiatul- serialul (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:46)

    Arminius [utilizator]

    La remarca Pistruiatului ca e minor, comisarul de politie ii spune: Baietas, la noi pana dovedesti ca esti minor te apuca majoratul.
    Majoritatea condamnarilor de pe vremea comunismului erau pentru delicte comune si nu pentru ca erai impotriva regimului. Iti gaseau ei ceva. Asta e securismul.
    • +16 (20 voturi)    
      si care-i paralela facuta de tine? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:26)

      Wheelwright [utilizator] i-a raspuns lui Arminius

      Toate minciunile astea evidente au fost dezvaluite de presa, care e normal sa prezinte adevarul.
      Nole si familia sa au dat dovada de o mare nesimtire, iar autoritatile corupte sarbe au fabricat un test pozitiv doar sa participe la AO. Sunt prosti australeinii ca nu l-au expulzat.
  • -12 (22 voturi)    
    pfoai (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:51)

    Mircea_S [utilizator]

    bai ce noroc ca l-ati prins

    bai ce articole revolutionare si pline de avant bai coreea de n e mic copil pe langa avantul muncitoresc!

    bai da' pe aia de tre sa construiasca spitale moderne i-ati mai intrebat una-alta?

    cu dezinfectantii apa chioara din spitale ce se mai aude?

    bai m-am saturat bai !!!!!!!!!!!!!
  • +11 (17 voturi)    
    ... (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 9:59)

    mihai_mi [utilizator]

    Sosokovic!!!
  • +18 (24 voturi)    
    cum adica declaratia a fost completata de agent? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:18)

    Crup [utilizator]

    Cum poti invoca asa ceva? Chiar daca a fost completata de altcineva, o astfel de declaratie OBLIGATORIU se semneaza de titular, care isi asuma intreaga raspudnere juridica pentru datele din declaratie.
    • -6 (10 voturi)    
      NU E SEMNATA (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:35)

      Radoh [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      e doar o formalitate pe care Djokiovic nici nu a pus ochii
      • +11 (13 voturi)    
        ??? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:06)

        T-Ora [utilizator] i-a raspuns lui Radoh

        O "formalitate" pe care scrie clar ca risti inchisoarea daca faci declaratii mincinoase...
      • +8 (10 voturi)    
        E online (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:34)

        feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui Radoh

        Daca ai dat datele tale se considera ca ai semnat.
      • -2 (2 voturi)    
        De unde ai scos prostia asta? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 18:00)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Radoh

        Nici un act daca e oficial nu e valabil online daca nu are semnatura electronica. Iar daca dai asta cui se nimereste nu e vina respectivului ci tot a ta, tu esti raspunzator de ce e acolo.
    • -3 (5 voturi)    
      Corect (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:50)

      copci [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Sa-i dea amenda pentru declaratie australienii si amenda pentru intalnirea cu ziaristii cei din Serbia si gata, ce atatea comentarii pe acest subiect?
      Are sigur de unde plati.
  • +10 (12 voturi)    
    Cam cat (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:57)

    Gib [utilizator]

    de prosti ne crede acest tanar? Nu degeaba se spune (si el confirma) ca o minciuna atrage dupa sine o alta s.a.m.d.
    Cu astfel de declaratie esti numai bun de cele 12 luni de puscarie. Pai acest document are valoare de juramant in instanta si el se scuza tamp ca nu el a completat-o. Asadar adauga inca o fapta penala la cea existenta.
    Batut in cap mai este acest "genial" tenismen.
  • +15 (17 voturi)    
    Daca nici asta nu e baliverna (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:12)

    Leon_Magnificul [utilizator]

    Dupa declaratia lui, Djokovici a facut un test rapid pe 16 decembrie si altul pe 17 decembrie, inainte de intilnirea cu copiii, ambele cu rezultate negative, si a fost "informat" de rezultatul pozitiv al testului PCR dupa intilnire. Deci, in dimineata lui 17 decembrie, Zeul Serbiei, care are toata tara la picioare, vrind sa afle daca are Covid, n-a putut sa afle rezultatul testului PCR care era deja disponibil si a trebuit sa faca un test rapid. Cine crede asta, crede in Mos Craciun. Ca sa nu mai vorbim ca omul sustine ca a facut doua teste rapide cu rezultat fals negativ, ceea ce teoretic a posibil, dar practic improbabil.

    Versiunea lui Djokovici prezinta un sir unic de fapte care-l absolva aproape in totalitate de topate acuzatiile care i se aduc. Realitatea, insa, nu poate fi atit de perfecta, numai minciuna construita dupa un fir rational poate fi asa. In viata reala, nu poti sa te imbolnavesti de Covid EXACT cind ai nevoie ca sa participi la AO, apoi sa faci doua teste rapide cu rezultat fals negativ, apoi sa nu poti sa afli rezultatul testului deja disponibil cind toata tara e la picioarele tale, apoi sa te intilnesti cu un jurnalist stiind ca ai Covid, fapt mult mai putin grav decit celelalte, pentru care iti ceri scuze, toate astea fara ca nimeni sa nu stie nimic si toata lumea sa afle ce s-a "intimplat" abia dupa 3 saptamini. Intr-un roman si intr-o declaratie duhnind a fabricatie, poti.
  • +12 (16 voturi)    
    cam penibil (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:15)

    liviu_ [utilizator]

    sarbul.
    trist ca e mare jucator, putea sa evite sa se faca de kkt in asemenea hal...
    pacat
    • +7 (9 voturi)    
      Banul vorbeste (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:36)

      feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Stii cat ia daca câștigă? Sunt oameni care calcă pe cadavre pentru mai putin.
      • +6 (8 voturi)    
        Cam calca pe cadavre (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 13:26)

        Leon_Magnificul [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

        Cind se "imbolnaveste" de Covid ca sa poata participa la AO, cind milioane de oameni au murit din cauza virusului pe care el il foloseste ca pretext pentru a cistiga multe milioane de dolari, cam calca, sau daca vreti, joaca pe cadavre.
  • +9 (13 voturi)    
    Cum a intrat in Spania? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:18)

    buncrestin [utilizator]

    Ramane de vazut in ce conditii a intrat in Spania, daca era in carantina sau nu in acel moment, daca avea documente valabile si daca a respectat regulile stricte de acolo.
    • +3 (3 voturi)    
      "Scapase" de Covid (Joi, 13 ianuarie 2022, 1:46)

      Leon_Magnificul [utilizator] i-a raspuns lui buncrestin

      Omul a avut Covid fix 6 zile. Vreo doua n-a stiut, in a treia a stiut degeaba, si in celelalte trei a transformat apa-n vin.
  • +9 (13 voturi)    
    Intrebare (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:25)

    abc999 [utilizator]

    El n-a incalcat si regulile la intrarea in Spania daca s-a dus bolnav fiind si nevaccinat? Cate dosare penale vrea sa-si mai stranga pana sa recunoasca vrajeala?
    • +6 (8 voturi)    
      Deja il cauta in Serbia (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:38)

      feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui abc999

      Pentru violarea carantinei. Cred ca de fapt vrea sa ceara azil politic in Australia ca e mai ieftin 1 an în Australia decât 3 ani in Serbia.
      Astept sa aflam ca este agent CIA sau FSB.
      Ca altceva deja s-a fumat.
  • +6 (12 voturi)    
    Bietii antivaccinisti (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:44)

    PowerIon [utilizator]

    au ajuns chiar fani ai lui Djokovic, asa de mult au decazut :(
    • -3 (7 voturi)    
      e o religie noua? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 13:24)

      nectarie [utilizator] i-a raspuns lui PowerIon

      Nu vezi, Ioane, ca e coapta toata lumea vaccinata?

      Intotdeauna fac referire la structura clasei mele de scoala generala. Erau 4-5 straluciti, 10 mediocri si vreo 15 prosti de-a dreptul. Aceeasi structura a ajuns la maturitate, sa nu credeti ca bagajul intelectual s-a schimbat prea mult fata de scoala generala.

      Poate ca scepticismul e doar atributul celor cu IQ mai mare, asta ar fi o explicatie pt atata lume care inca mai vorbeste de vaccinare ca de o obligatie sau macar o solutie, cu o bala in coltul gurii.

      N-au decat sa manance rahat in continuare, sa isi faca boostere la 3 luni, sa-si vaccineze copiii de la 5 la 11 ani, totul in numele acestei noi religii.

      Sa vedem cum o mai dau si dupa omicron, ca teoretic la cati imbolnaviti vor fi, plus vaccinati, atingem 100%... sa vedem atunci pe unde scot camasa cu imunitatea de turma.
      Fac o previziune: asemenea Australiei, nu vor accepta in mod facil si oficial trecerea prin boala ca Green pass.
  • +7 (11 voturi)    
    Errare humanum est! (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:52)

    Mortaciune ambulanta [utilizator]

    Cineva zice "Caracter de cocalar balcanic",si are perfecta dreptate.

    De gresit, cu totii gresin, dar nu toti suntem VIP-uri.
    Nu toti ne dam mari ca suntem drept-credinciosi.

    Djokovik este un tenismen de talent, dar va aea si o superba carier in POLITICA:, nu este de colo sa ai merue dreptate, sa gasesti intitdeauna pe cioneva pe care sa dai vina!!!
  • -10 (12 voturi)    
    Nole the goat (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 12:18)

    novax [utilizator]

    Exemplul sau, lupta noastra!
  • +8 (16 voturi)    
    Un fel de Becali al tenisului (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 13:02)

    marvel [utilizator]

    A stricat si tenisul acest incult si obraznic din Balcani.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by