​Simona Halep a aflat numele adversarei pe care o va întâlni în turul trei de la US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Simona HalepFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Halep (13 WTA şi favorită 12) o va întâlni pe Elena Rybakina (20 WTA și cap de serie nr. 19), după ce sportiva din Kazakhstan a trecut de Caroline Garcia (Franța, 62 WTA), scor 6-1, 6-4.

Halep și Rybakina s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, scorul fiind 1-1: Simona s-a retras în timpul partidei de la Wuhan 2019 (Elena conducea cu 5-4) și s-a impus în finala de la Dubai 2020 [3-6, 6-3, 7-6(5)].

Cine este Rybakina

Elena Rybakina (Kazakhstan) - 22 de ani, locul 20 WTA, 1.84 metri. A câștigat din tenis $2,379,578, iar cel mai bun loc ocupat a fost 17 (pe 24 februarie 2020).

Are în palmares două titluri WTA: București 2019 și Hobart 2020. Elena a pierdut alte cinci finale: Nanchang (2019), Strasbourg, Dubai, Sankt Peterburg și Shenzhen (2020).

Simona Halep s-a calificat în turul trei de la US Open, după o victorie încântătoare: a 12-a favorită a competiției de la Flushing Meadows a defilat contra Kristinei Kucova (111 WTA), succesul conturându-se în doar 68 de minute, scor 6-3, 6-1.

După un început de partidă în care a comis destul de multe erori neforțate (a avut 12 în primul set, 18 în total), Simona și-a găsit ritmul, a câștigat șase game-uri la rând și s-a desprins decisiv în fața jucătoarei din Slovacia. Halep a terminat partida cu 19 lovituri câștigătoare (adversara a avut 10) și a câștigat 76% dintre punctele jucăte cu primul serviciu.

De știut:

  • Simona Halep, care participă pentru a 11-a oară la Grand Slamul american, s-a calificat pentru a cincea oară în turul al treilea.

  • Prin calificarea în turul al treilea, Simona Halep și-a asigurat un premiu în valoare de 180.000 de dolari şi 130 de puncte WTA.

  • Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015. În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

US Open se desfășoară în perioada 30 august - 12 septembrie și este ultimul Grand Slam al sezonului 2021 din tenisul mondial. Principalii favoriți la câștigarea competiției sunt Ashleigh Barty și Novak Djokovic. Campioni la ediția trecută s-au încoronat Naomi Osaka și Dominic Thiem.