Simona Halep a învins-o pe Serena Williams, scor 6-2, 6-2, și i-a îndeplinit visul mamei sale, acela de a câștiga turneul de la Wimbledon. La finalul paridei, cele două au fost surprinse îmbrățișându-se, în unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei.

HotNews.roFoto: Hotnews

​”Este ceva incredibil. Este visul mamei mele. Mi-a zis că dacă vreau să fac ceva în tenis trebuie să joc o finală la Wimbledon. Mulțumesc mult, mamă! A fost una dintre principalele motivații ale turneului, faptul că voi fi membru al clubului pe viață.

Am lucrat mult pentru a-mi schimba stilul de joc și a câștiga meciuri pe iarbă. Abia aștept să mă întorc la Wimbledon anul viitor. Mulțumesc părinților, familiei, nu aș fi fost aici fără voi”, a spus Halep, la finalul meciului.

Simona Halep (locul 7 WTA) a câştigat turneulul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams (locul 10 WTA) după numai 55 de minute de joc.

De știut:

  • Simona Halep este prima jucătoare din România care câștigă turneul de la Wimbledon. Singurul român care a mai ajuns în ultimul act la Wimbledon, în proba de simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele finale fiind pierdute.

  • Simona Halep va încasa 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.

  • Serena rămâne cu 23 de titluri de Grand Slam, cu unul mai puțin decât Margaret Court, cea care deține recordul.

  • Simona Halep a pierdut un singur set pe tot parcursul Wimbledon-ului, împotriva Mihaelei Buzărnescu.

  • Serena Williams a câștigat de șapte ori turneul: 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 și 2016. Americanca a pierdut finala în 2004, 2008, 2014, 2019.

  • Începând de luni, Simona va urca pe locul 4 în clasamentul WTA de simplu.

S-ar putea să te intereseze și: