Rafael Nadal a oferit faza zilei la Australian Open 2023, după ce a rămas fără racheta de joc. Ibericul i-a spus arbitrului de scaun că racheta i-a dispărut, iar misterul a fost elucidat câteva zeci de secunde mai târziu.

Rafael NadalFoto: Aaron Favila / AP / Profimedia

Copilul de mingi a dus la racordat racheta gresită

La scorul de 4-3 în favoarea sa în primul set, Nadal i-a transmis arbitrului de scaun că i-a dispărut racheta de joc.

Unul dintre copiii de mingi a dus la racordat racheta nepotrivită, iar după câteva momente de uluire, ibericul i-a explicat adversarului ce s-a întâmplat.

Ulterior, Rafa a luat o altă rachetă din geantă și a continuat disputa, spre amuzamentul celor prezenți pe Rod Laver Arena.

Meciul dintre Rafael Nadal (2 ATP și principal favorit) și Jack Draper (locul 38 mondial) s-a încheiat după trei ore și 41 de minute, iar ibericul a avut câștig de cauză în patru seturi, scor 7-5, 2-6, 6-4, 6-1.

Rafael Nadal și racheta dispărută

Sursa video: Eurosport

Australian Open 2023 are loc în perioada 16-29 ianuarie. Campionii en-titre sunt Ashleigh Barty (retrasă între timp din sportul de performanță) și Rafael Nadal.

S-ar putea să te mai intereseze și:

>> Australian Open: Campioana din 2020, eliminată din turul întâi

>> Australian Open 2023: Jaqueline Cristian, învinsă în doar 58 de minute de a treia favorită

>> Fosta elevă a lui Darren Cahill, prima favorită eliminată de la Australian Open 2023