Roger Federer se află la câteva ore distanță de ultimul meci din carieră, coechipier fiindu-i Rafael Nadal, marele său rival. Prezent la Londra pentru Laver Cup 2022, marele campion elvețian a clarificat și problema GOAT-ului din tenisul mondial.

Roger Federer si Rafael NadalFoto: Mark Greenwood/IPS / Shutterstock Editorial / Profimedia

Federer, Nadal sau Djokovic - Cine este GOAT-ul din tenis?

În funcție de preferințe, fanii tenisului sunt împărțiți în trei categorii (nu sunt egale): unii-l văd pe Federer cel mai bun din toate timpurile (au clar motivele lor), alții pe Nadal (au și ei explicațiile lor), iar alții pe Djokovic (și aici există suficiente argumente).

Mister Perfect a venit cu propria variantă în legătură cu atât de mediatizata discuție despre GOAT-ul din tenisul masculin.

„Sa fim cinstiți. Este un subiect care poate duce la o conversație bună și o dezbatere distractivă. Putem vorbi despre asta la nesfârșit, dar este puțin prostesc că suntem comparați mereu.

Dar știu că este inevitabil, condiția umană ne duce la asta și o fac și eu, de exemplu, cu copiii mei. Am patru și, chiar dacă nu ar trebui, e imposibil să nu compar. Dar este imposibil să alegi unul sau altul”, a spus Roger Federer în deschiderea discuției cu APNews.

Cine stabilește exact care sunt regulile după care alegem GOAT-ul?

În continuarea discursului său, Roger spune că este imposibil să găsești o cale comună către criteriile pe baza cărora să fie ales un GOAT. Poți scoate la iveală doar o discuție nesfârșită :)

„Este mai bine să domini ani la rândul sau există mai mult merit pentru cel care revine la cel mai înalt nivel după o accidentare?

Este mai important să câștigi când ești tânăr sau când ești veteran? Sunt succesele pe hard sau pe iarbă mai importante?” - Roger Federer.

Mister Perfect clarifică situația GOAT-ului din tenis: nu poate fi stabilit cu precizie

„Dezbaterea este nesfârșită. Personal, nu-mi pasă și când m-au depășit (n.r. Nadal și Djokovic) nu m-am gândit nici măcar la statistici sau dacă câștigă mai mult sau mai puțin.

Nu cred că vreunul dintre noi (n.r. BIG 3) va fi mai fericit decât ceilalți pentru că își va încheia cariera cu mai multe Grand Slamuri", a conchis marele Roger Federer, citat de Eurosport.

Roger Federer și Rafael Nadal, la ultimul FEDAL din carieră

Conform programului anunțat de organizatorii de la Laver Cup, astăzi vor avea loc patru meciuri, iar ultimul va fi cu adevărat special.

Roger Federer va bifa ultima prezență oficială din tenis, iar partenerul său va fi... Rafael Nadal.

Va fi ultimul FEDAL pe care fanii tenisului îl vor putea vedea în activitate, cu mențiunea că de această dacă cei doi mari rivali vor fi coechipieri.

Roger și Rafa îi vor întâlni pe Frances Tiafoe și Jack Sock într-un meci de dublu care va rămâne în memoria multora dintre fanii tenisului drept „Ultimul dans” al marelui campion Roger Federer (va începe undeva în jurul orei 22:30).

Primul meci al zilei, Casper Ruud vs Jack Sock, va începe la ora 15:00 (ora României). Competiția Laver Cup 2022 va putea fi urmărită în direct pe Eurosport.

Roger Federer face echipă cu marii săi rivali la Laver Cup

La Laver Cup 2022 (23-25 septembrie), Roger Federer va face echipă cu Rafael Nadal, Novak Djokovic, Andy Murray, Casper Ruud și Stefanos Tsitsipas.

Echipa Europei se va duela în arena O2 din Londra cu Echipa Restului Lumii: Felix Auger-Aliassime, Taylor Fritz, Diego Schwartzman, Alex de Minaur, John Isner și Jack Sock.

Laver Cup, de-a lungul timpului: Europa, învingătoare de fiecare dată

Laver Cup 2017 - A avut loc în „O2 Arena” din Praga, iar Europa s-a impus cu 15-9.

Laver Cup 2018 - A avut loc în „United Center” din Chicago, iar Europa s-a impus cu 13-8.

Laver Cup 2019 - A avut loc în „Palexpo” din Geneva, iar Europa s-a impus cu 13-11.

Laver Cup 2020 - Nu s-a disputat din cauza pandemiei de Covid-19 (Roland Garros a avut loc în aceeași perioadă, iar la Laver Cup s-a renunțat în cele din urmă).

Laver Cup 2021 - A avut loc în „TD Garden” din Boston, iar Europa a avut câștig de cauză cu 14-1.

Care este formatul Laver Cup

Cele două echipe dispun de câte șase jucători. O victorie aduce un punct în prima zi de întreceri. Vor fi trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a doua zi de partide, o victorie aduce două puncte. Vor fi, de asemenea, trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a treia zi de meciuri, un succes va fi recompensat cu trei puncte. Un meci de dublu va fi urmat de până la trei meciuri de simplu (în funcție de scorul de pe tabelă).

Echipa care va ajunge prima la 13 puncte va fi declarată învingătoare (în total, sunt puse în joc 24 de puncte).

Niciun jucător nu poate juca mai mult de două meciuri la simplu în cele trei zile de concurs. De asemenea, patru din cei șase sportivi trebuie să evolueze și la dublu.

Cariera de vis a lui Roger Federer

  • Născut pe 8 august 1981, la Basel, Elveția. 1.85 metri, 85 de kilograme.
  • A încheiat anul pe locul 1 în sezoanele: 2004, 2005, 2006, 2007, 2009.
  • Jucător de mâna dreapta, execută reverul cu o singură mână.
  • 103 titluri ATP în carieră, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam, iar 28 de categorie Masters.
  • Are 1251 de victorii în carieră și a pierdut de 275 de ori. A câștigat în total doar din tenis $130.594.339.
  • A devenit pentru prima dată lider mondial pe 2 februarie 2004.

Roger Federer și titlurile de Grand Slam

De-a lungul unei cariere impresionante, Roger Federer a adunat 20 de titluri de Grand Slam (a fost depășit doar de Rafael Nadal și Novak Djokovic).

Elvețianul s-a impus de opt ori la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), de șase ori la Australian Open (2004, 2006, 2008, 2010, 2017, 2018), de cinci ori la US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008) și o dată la Roland Garros (2009).

De asemenea, a cucerit aurul olimpic la dublu masculin (Beijing 2008) și argintul la simplu (Londra 2012).

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1. Rafael Nadal 22

2. Novak Djokovic 21

3. Roger Federer 20 etc.

S-ar putea să te mai intereseze și:

Roger Federer și-a anunțat retragerea din tenis - Care va fi ultima competiție din cariera elvețianului

Retragerea lui Roger Federer: Cifrele fabuloase ale unei cariere de excepție

Retragerea lui Federer: Wimbledon, cel mai frumos teatru al legendei

Mesajul special al lui Rafael Nadal după anunțul retragerii lui Roger Federer din tenis

Serena Williams, mesaj pentru Roger Federer: „Bine ai venit în clubul retrașilor” / Reacții din lumea sportului