Simona Halep si Jelena Ostapenko (Letonia) au abandonat, marti, dupa 26 de minute, in primul tur al probei de dublu de la Wuhan Open. Jucatoarea din Romania a explicat motivul abandonului, precizand ca a fost lovita cu mingea in ureche chiar de partenera ei. "M-a lovit o minge care avea cam 150 de kilometri pe ora. Am fost ametita la inceput, dar apoi mi-am revenit".

Simona HalepFoto: wuhanopen.org

"A fost un schimb lung de mingi. Eu si Mattek-Sands eram la fileu. Ostapenko a vrut sa loveasca mingea cu reverul sau cu dreapta, nu sunt sigura. Eram cu privirea inainte. M-a lovit chiar aici (n.r. - in partea stanga a capului). M-a lovit o minge care avea cam 150 de kilometri pe ora. Am fost ametita la inceput, dar apoi mi-am revenit. Simt durere si acum in toata zona, dar e ok. Am fost la mai multi medici, chiar si azi-dimineata. Dar am dormit bine azi-nopate si asta m-a ajutat", a declarat Simona Halep, conform news.ro.

Simona Halep si Jelena Ostapenko au abandonat la scorul de 1-3, dupa 26 de minute de joc, meciul cu perechea Bethanie Mattek-Sands/Lucie Safarova (SUA/Cehia), cap de serie numarul 5, din primul tur al probei de dublu de la Wuhan. Halep si Ostapenko au intrat pe tabloul de dublu dupa ce au primit un wild card.

La simplu, Halep s-a calificat in sferturile turneului asiatic, dupa ce a invins-o pe Yaroslava Shvedova (Kazakhstan, locul 41 WTA), scor 6-3, 6-3.