Wimbledon, dublu masculin: Horia Tecau va disputa a patra finala pe iarba londoneza - Victorie cu 13-11 in decisiv in fata lui Florin Mergea

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Joi, 9 iulie 2015, 13:02 Sport | Tenis

Horia Tecau si Jean-Julien Rojer
Foto: Facebook
Perechea Horia Tecau/Jean-Julien Rojer (Romania/Olanda - cap de serie numarul patru) s-a calificat, joi, in finala turneului de dublu de la Wimbledon, dupa ce a trecut, la capatul unui meci captivant, de Florin Mergea/Rohan Bopanna (Romania/India - cap de serie numarul 9). A fost 4-6, 6-2, 6-3, 4-6, 13-11 pentru Horia si Jean-Julien, dupa o partida care a durat trei ore si 23 de minute.

Horia Tecau va disputa a patra finala la Wimbledon. Alaturi de Robert Lindstedt, Horia a fost invins in celelalte trei finale disputate la Wimbledon: in 2010 contra Melzer/Petzschner, in 2011 cu fratii Bryan, iar in 2012 contra perechii Marray/Nielsen.

A fost a cincea oara cand cei doi fosti parteneri (n.r. Tecau si Mergea) au fost adversari in circuitul ATP: de fiecare data castig de cauza a avut Horia Tecau.


Statistica partidei BOP/MER vs ROJ/TEC:


Asi: 29-9
Duble greseli: 12-4
Puncte castigate cu primul serviciu: 74%-76%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 49%-60%
Puncte de break castigate: 3/3(100%) - 6/17(35%)
Lovituri castigatoare: 39-19
Greseli nefortate: 14-6
Total puncte castigate: 174-184.


Desfasurarea semifinalei de dublu:

Setul V

Setul decisiv a inceput cu Rojer la serviciu, iar perechea Tecau/Rojer nu a avut probleme (1-0). Dupa doua duble greseli ale lui Mergea, Tecau si Rojer au avut minge de break la 2-1. A fost insa salvata, iar Florin si Rohan au trecut cu bine peste un moment greu si au egalat la 2. S-a continuat fara break-uri in acest set, tabela indicand 4-4. La 5-4, Horia si Jean-Julien au avut minge de meci, insa ea a fost salvata cu un serviciu puternic de Bopanna. Setul a fost impins in prelungiri, partida fiind dominata de echilibru (11-11). Diferentierea s-a facut la 12-11, atunci cand Horia si Jean-Julien au reusit break-ul pe serviciul lui Florin Mergea.


Cifrele setului patru:


BOP/MER vs ROJ/TEC

Asi: 7-1
Duble greseli: 0-1
Puncte castigate cu primul serviciu: 63%-80%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 83%-44%
Total puncte castigate: 34-28.


Setul IV

Dupa doua seturi pierdute, Rohan si Florin reusesc sa fie mai prezenti in joc in debutul setului patru, cei doi bifand break-ul pe serviciul lui Horia. Pe rand, Mergea si Bopanna au condus cu 3-1 si 4-2. La 4-3, Florin si Rohan au salvat doua mingi de break (15-40) si au mai facut un pas catre castigarea setului patru (5-3). Bopanna a inchis setul pe propriul serviciu, 6-4, dupa 39 de minute - acesta a fost cel mai lung set de pana acum.


Cifrele setului trei:

BOP/MER vs ROJ/TEC

Asi: 4-2
Duble greseli: 2-0
Puncte castigate cu primul serviciu: 73%-72%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 29%-100%
Total puncte castigate: 26-34.


Set III

Primele game-uri din al treilea set au fost castigate mai usor pe propriul serviciu de Horia si Jean-Julien, in timp ce Rohan si Florin au fost nevoiti sa salveze mingi de break. Invitabilul s-a produs pana la urma, la scorul de 3-3: Horia si Jean au reusit break-ul, pe serviciul lui Florin. Setul a fost castigat de Tecau si Rojer cu 6-3, dupa inca un break (pe serviciul lui Bopanna): a durat 32 de minute al treilea set.


Cifrele setului doi:


BOP/MER vs ROJ/TEC

Asi: 0-1
Duble greseli: 2-2
Puncte castigate cu primul serviciu: 54%-79%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 50%-40%
Total puncte castigate: 19-28.

Setul II

Inceputul celui de-al doilea set a fost unul echilibrat, mergandu-se cap la cap pana la 2-2. Pe serviciul lui Bopanna, Horia si Rojer au reusit break-ul, dupa ce au condus la un moment dat cu 40-0. Lucrurile au continuat bine pentru Tecau si Rojer: belgianul a servit bine, iar Horia a "ingropat" fiecare minge de la fileu - cei doi au reusit inca un break (pe serviciul lui Florin) si au castigat setul doi cu 6-2, dupa 27 de minute.


Cifrele primului set:

BOP/MER vs ROJ/TEC

Asi: 5-1
Duble greseli: 3-1
Puncte castigate cu primul serviciu: 68%-58%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 36%-55%
Total puncte castigate: 33-29.

Setul I


Partida a inceput cu Rohan Bopanna la serviciu, iar perechea Tecau/Rojer a reusit break-ul: cei doi au returnat inteligent (mereu aproape de linie), au comis mai putine greseli si au profitat si de dubla greseala a lui Bopanna. Dupa doua game-uri "linistite", Bopanna si Mergea au revenit pe tabela si au egalat la 2 (au castigat pe serviciul lui Horia Tecau). Continuand perioada buna, Florin si Rohan au trecut pentru prima data in avantaj: 3-2. Din acest moment, fiecare pereche si-a facut serviciul pana la scorul de 5-4 pentru Bopanna si Mergea. Cu Rojer la serviciu, Florin si Rohan s-au desprins rapid la 0-40 si au castiga setul cu 6-4, dupa 32 de minute de joc.
























16511 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Poate in viitorul apropiat... (Joi, 9 iulie 2015, 15:31)

    tikitaka [anonim]

    S-ar putea gandi sa joace si impreuna contra altora: Tecau/Mergea. De ce nu? Tecau e pe locul 7 ATP, Mergea pe 15, iar amandoi vor urca dupa Wimbledon:
    http://www.atpworldtour.com/en/rankings/doubles
    • -1 (1 vot)    
      ... (Joi, 9 iulie 2015, 18:05)

      abc [anonim] i-a raspuns lui tikitaka

      din ce tin minte, ei au jucat la juniori impreuna, si era bine :). nu stiu din ce motiv la seniori s-au separate... vreo fatuca... cine stie :)))
      • +3 (3 voturi)    
        nu chiar (Joi, 9 iulie 2015, 20:37)

        minos [anonim] i-a raspuns lui abc

        Ei ar fi vrut sa aiba niste cariere bune la simplu. Horia si-a dat deama imediat ca nu are sanse si a inceput sa joace doar dublu. Florin a tot incercat la simplu pana a ajuns destul de "batran" si doar atunci a urmat calea lui Horia. Acum,ei tot si-au mai schimbat partenerii, dar nu s-au sincronizat. Poate se vor reuni intr-o zi. Cred ca daca s-ar fi mentinut dublul din periada juniorratului, in toti acesti ani ar fi fost adversarii nr 1 ai fratilor Bryan. Dar nu a fost sa fie......
  • -1 (1 vot)    
    hehe (Joi, 9 iulie 2015, 18:37)

    andre [anonim]

    De unde se vede ca o alianta Romania/Olanda e mai buna decat o alianta Romania/India.

    Aplicabil si la (geo)politica :-)
    • 0 (0 voturi)    
      :) (Joi, 9 iulie 2015, 20:39)

      Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui andre

      Alianta Romania/India a batut duo SUA.

      Aplica si asta in geopolitica.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică