Tehnicianul Mircea Lucescu a fost prezentat oficial, vineri, la nationala Turciei, echipa despre care spune ca este intr-o situatie dificila, astfel ca a venit sa ajute. El a facut referiri si la cei care au criticat venirea sa, precizand ca poate pleca imediat daca este pusa sub semnul intrebarii prezenta sa, in contextul in care nu si-a inceput inca activitatea, informeaza News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Eu am ramas un prieten al Turciei, al fotbalului turc, al suporterilor, am fost mandru in fiecare an cand scria in presa ca Lucescu va veni. Prietenul la nevoie se cunoaste. Nu puteam sa nu vin la greu. Daca se pune sub semnul intrebarii prezenta mea aici, chiar inainte sa-mi incep activitatea, pot sa plec imediat. Eu cred in fotbalistii turci, in capacitatea lor, in tehnica lor. Am venit ca sa ne fie bine tuturor. Va amintesc ca la Cupa Mondiala din 2002 nationala Turciei a terminat pe locul 3. Este posibil, depinde doar de cum vom munci", a spus Lucescu.

Tehnicianul este de parere ca suporterii marilor echipe din Istanbul vor fi alaturi de el: "Cred ca suporterii echipelor Besiktas si Galatasaray vor fi alaturi de mine, dar si cei ai Fenerbahce. Nu am suparat pe nimeni, echipa nationala este foarte importanta, reprezinta tot fotbalul turc".

Lucescu i-a multumit lui Fatih Terim, cel caruia i-a succedat la Galatasaray, in urma cu 17 ani, si caruia ii succede acum, la echipa nationala. "Ii multumesc lui Fatih Terim. S-a intamplat ca el sa plece de la Galatasaray si sa vin eu, iar acum de la nationala si sa vin eu. Suntem prieteni din anul 2000, ne-am intalnit de multe ori la Nyon, la reuniunile antrenorilor, am o mare simpatie fata de el, sper ca si el fata de mine. A facut multe pentru fotbalul turc. Sper ca va reveni intr-o zi la Galatasaray", a afirmat el.

Mircea Lucescu este de parere ca exista o asemanare intre echipele Romaniei si Turciei in ceea ce ii priveste pe jucatorii care evolueaza la echipe de club din alte tari: "Am incercat sa urmaresc meciurile echipei nationale. Vad ca multi jucatori sunt accidentati. Sunt multi jucatori in strainatate care nu evolueaza la echipele de club, este o situatie asemanatoare cu cea a nationalei Romaniei. De aceea vreau sa vorbesc direct cu antrenorii de la echipele de club pentru a afla exact care este situatia. Pentru ca nu avem mult timp. Pentru mine cel mai important este sa ii convingem pe jucatori ca au o responsabilitate si o obligatie fata de tara, fata de fotbalul turc, si ca toti trebuie sa raspunda solicitarii de a juca la echipa nationala".

Lucescu a precizat ca va discuta cu Arda Turan, jucator care si-a anuntat retragerea din nationala Turciei in iunie, dupa ce Fatih Terim l-a exclus din lot la un meci cu Kosovo, decizie luata deoarece fotbalistul a agresat fizic si verbal un jurnalist. "Il voi suna pe Arda. Stiu ca turcii sunt sentimentali. Inteleg ca Arda sufera. Nationala are nevoie de el si el are nevoie de nationala".

Tehnicianul cunoaste bine urmatoarea adversara a echipei Turciei, Ucraina. "Echipa Ucrainei are opt jucatori formati la Sahtior. Sevcenko foloseste o echipa pe care am format-o la Sahtior. Respect mult Ucraina, jucatorii, pe Sevcenko, dar este o competitie, jucam pentru a castiga", a afirmat el.

Mircea Lucescu a povestit si cum au decurs in ultimele zile discutiile dintre el si oficialii clubului Galatasaray, iar apoi cei ai Federatiei Turce de Fotbal (TFF). "Cei de la federatie au venit de doua ori pentru a ma contacta, o data cand eram la Besiktas, o data cand eram la Galatasaray, iar in cele din urma a obtinut serviciile mele. Am stat aproape o luna si jumatate si i-am dat seama ca trebuie sa muncesc in continuare, ca nu pot sa stau acasa. In aceste conditii au venit cei de la Galatasaray dupa eliminarea din cupele europene si mi-a cerut sa ajut clubul. Am discutat cu vicepresedintele, a venit la Bucuresti, mi-a oferit posibilitatea de a fi director tehnic. Nu am refuzat, nu am acceptat, i-am zis ca vom vorbi intr-o saptamana. Apoi cei de la Galatasaray au decis sa vina din nou la Bucuresti sa discute cu mine, dar am hotarat ca nu voi accepta. La 31 iulie, presedintele TFF, Yildirim Demiroren, m-a sunat, mi-a oferit posibilitatea de a veni ca antrenor al echipei nationale. O zi mai tarziu, la 1 august, a venit presedintele clubului Galatasaray la Bucuresti. I-am spus ca am primit o oferta de a antrena pe teren din partea federatiei si ca nu pot sa le dau un raspuns pozitiv. Am spus ca voi avea o discutie pentru a prelua nationala. Dupa o zi i-am intalnit pe Yildirim Demiroren si pe Ali Durust, care mi-au facut oferta. Sunt oameni cu care am colaborat, cu Durust la Galatasaray, cu domnul presedinte la Besiktas. Am acceptat imediat. Nu voiam sa las loc de interpretari, de aceea am explicat tot ce s-a intamplat", a explicat selectionerul Turciei.

Tehnicianul Mircea Lucescu, 72 de ani, a semnat un contract pe doi ani, cu optiune pentru inca unul, cu Federatia Turca de Fotbal.

Mircea Lucescu a mai antrenat in Turcia echipele Galatasaray (2000-2002) si Besiktas (2002-2004). Lucescu a pregatit ultima data pe Zenit Sankt Petersburg, echipa de la care a fost demis de curand, dupa numai un sezon.

Nationala Turciei se afla, cu patru etape inainte de finalul preliminariilor CM, pe locul trei in grupa I, cu 11 puncte, cu doua mai putine decat primele doua clasate, Croatia si Islanda. Turcia va intalni Ucraina, in deplasare, la 2 septembrie, Croatia, acasa, la 5 septembrie, tot acasa Islanda, la 6 octombrie, si Finlanda, in deplasare, la 9 octombrie.