Lia Olguta Vasilescu a comentat in stil propriul rezultatele alegerilor pentru functia de presedinte al Romaniei: "Nu mai am curajul sa demolez arena Ion Oblemenco. Poate se va construi la Sibiu sau mai stiu eu unde", a precizat primarul din Craiova.

Ion Oblemenco (3)Foto: Proiect Bucuresti

"Va cer iertare, doljeni care ati votat 60% Victor Ponta, ca nu mai am curajul sa demolez stadionul Oblemenco, pentru a construi unul nou... Poate se va construi la Sibiu sau mai stiu eu unde... Mi-e greu sa cred ca va fi in Oltenia... Azi nu mai am curaj sa va spun ca promisiunea mea se va implini...

Asteptam Diaspora acasa dupa ce si-a luat tara inapoi si locurile de munca promise, astfel incat somajul sa fie zero, ca la Sibiu... Noi punem la dispozitie terenul gratis si lipsa taxelor si impozitelor locale. Am inteles ca investitorii vin la pachet cu Iohannis. Ii asteptam!", a precizat Lia Olguta Vasilescu, intr-o postare pe Facebook.

In data de 16 mai, Primaria Craiova a prezentat macheta noului stadion "Ion Oblemenco".

Arena este inspirata din opera sculptorului Constantin Brancusi, forma stadionului urmarind liniile folosite la realizarea sprancenelor "Domnisoarei Pogany".

Vezi aici imagini cu noul "Ion Oblemenco".