La o săptămână după suspendarea de patru ani primită de Simona Halep în scandalul de dopaj, cea mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia mondială îi ia apărarea.

Sorana CirsteaFoto: Charles Krupa / AP / Profimedia

Sorana Cîrstea o consideră pe Simona Halep nevinovată: „Nu cred că s-a dopat conștient”

Aflată pe locul 25 WTA după US Open, Sorana Cîrstea a vorbit despre pedeapsa primită de Simona, dar și despre teama de a mai lua pastile, după ce fosta lideră mondială a fost declarată dopată.

„O cunosc pe Simona. Nu cred că vreodată s-a dopat conștient. Această suspendare este pentru un om nevinovat.

Mi-a fost frică să mai iau orice, mi-a fost frică să mai iau și o aspirină. Sunt puțin poate paranoică, dar nu este de joacă. Este coșmarul oricărui sportive” – a declarat Sorana Cîrstea, pentru Sport.ro.

Fostă parteneră a Simonei Halep în echipa de FED Cup a României, Sorana a oferit o caracterizare scurtă pentru Serena Williams, după reacția de pe rețelele de socializare.

„Serena ca și jucătoare a fost extraordinar de bună, dar ca persoană mereu a avut această aroganță. Nu a acceptat când cineva a putut să o bată sau când cineva i-a luat un titlu” – Sorana Cîrstea.

>> Simona Halep îi răspunde Serenei Williams, după ce americanca a atacat-o în scandalul de dopaj

>> Primul pas făcut de Simona Halep împotriva firmei care i-a furnizat suplimente contaminate cu Roxadustat

De știut:

  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb. Halep a primit o suspendare de 4 ani.
  • Simona mai are o singură cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:

>> Simona Halep , suspendată patru ani în procesul de dopaj - Final de carieră?

>> Boris Becker, după cazul Simona Halep: „Jucătorilor din anumite țări li se spune că urmează să fie testați”

​>> The Guardian: Simona Halep, suspectată de dopaj și la Wimbledon 2022

>> Avocatul Simonei Halep, acuzații grave: „ITIA este o instituție îndreptată spre distrugerea sportivilor”

>> Simona Halep, prima reacție după suspendare: „Sunt şocată şi extrem de dezamăgită / Lupta mea continuă. Voi urma toate căile legale”

>> Ce este Roxadustat, substanța care i-a adus Simonei Halep o suspendare de patru ani

>> VIDEO Patrick Mouratoglou, intervenție în direct la CNN: „Simona Halep e o victimă”

>> Fost antrenor al Simonei Halep, șocat după anunțul suspendării: „Am crezut că în curând o să joace”

>> Reacția celor de la WTA, după suspendarea Simonei Halep: „Este important ca sportivii să cunoască regulile”

>> Ilie Năstase, suspendarea drastică a Simonei Halep și comparația cu cazul Sharapovei

>> Patrick Mouratoglou, după verdictul în cazul Simonei Halep: „Mare păcat. Sper că TAS va vedea adevărul”

>> Mesajul misterios al Serenei Williams după suspendarea de 4 ani primită de Simona Halep

>> Ion Ion Țiriac, răspuns acid după postarea Serenei Williams: „Ce fac acești steroizi, 'campioano'?”

​>> ITIA, detalii despre implicarea lui Darren Cahill în procesul Simonei Halep