Organizatorii de la Wimbledon au interzis participarea sportivilor din Rusia și Belarus la Grand Slamul londonez din 2022, iar decizia a produs multe reacții în lumea sportului. Ion Țiriac îi critică pe britanici, fostul sportiv fiind de părere că Daniil Medvedev, Aryna Sabalenka, Andrey Rublev, Victoria Azarenka și compania ar fi trebuit să aibă drept de participare pe iarba de la All England Club.

Ion TiriacFoto: MARCA / Sipa Press / Profimedia

Ion Țiriac și participarea interzisă la JO de la Squaw Valley din 1960

Omul de afaceri își aduce aminte de un episod similar celui pe care-l trăiesc sportivii din Rusia și Belarus, Țiriac vorbind despre cum a ratat JO de la Squaw Valley, SUA, din 1960.

„Nu sunt radical în această problemă. Când aveam 15 ani am fost selectat pentru echipa națională de tineret de hochei pe gheață a României. Un an mai târziu, am fost chemat la lotul olimpic.

Am petrecut patru ani, până în 1960, la 2.000 de metri altitudine, lângă un lac care îngheța iarna, făcând trei zile de antrenament cu sare, pentru a mă pregăti pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Squaw Valley din Statele Unite.

Cu o săptămână înainte de plecare, guvernul comunist român a decis să boicoteze olimpiadele pentru că Germania de Est nu a fost acceptată, ci doar Germania de Vest.

A fost unul dintre cele mai mari dezastre din viața mea sportivă. O sa-mi aduc aminte mereu. Am avut onoarea să-l cunosc personal pe Nelson Mandela și îmi amintesc când spunea că sportul poate aduce oamenii împreună.

Am fost la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000, iar Coreea de Nord a defilat alături de Coreea de Sud. A fost minunat. Nimeni nu are dreptul să interzică unui tânăr sportiv, doar pentru că este rus sau belarus, să participe la un turneu internațional” - Ion Țiriac, pentru Prosport.

Englezii toarnă benzină pe foc prin neacceptarea rușilor la Wimbledon 2022

Ion Țiriac este de părere că sportivii din Rusia și Belarus nu au nicio vină pentru războiul pe care Vladimir Putin l-a început în Ucraina pe 24 februarie.

„Ce fac englezii? Ce obțin prin interzicerea tinerilor să-și facă meseria? Servește doar pentru a turna benzină pe foc. Nu vrem război, este o greșeală.

Dacă aș fi responsabil la Wimbledon aș inventa un wild card la dublu masculin, feminin și mixt, cu un rus și un ucrainean împreună.

Pentru a le arăta oamenilor că popoarele pot trăi împreună în mod normal. Nu este momentul să facem această diferență politică pe terenurile de tenis”, a conchis Ion Țiriac pentru sursa citată.

Mai multe mari nume din lumea tenisului, printre care Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray, au criticat decizia fermă a organizatorilor Wimbledon 2022 de a interzice participarea jucătorilor din Rusia și Belarus la Grand Slamul englez.

S-ar putea să te intereseze și:

Rafael Nadal, pus la punct după ce a susținut participarea rușilor la Wimbledon 2022