Real Madrid continuă să analizeze variantele de întărire a atacului, după plecarea francezului Karim Benzema. După Bellingham, spaniolii și-au îndreptat interesul către un alt jucător al Borussiei Dortmund.

Karim AdeyemiFoto: Martin Meissner / AP / Profimedia

Karim Adeyemi, noua țintă a lui Real Madrid

Negocierile dintre Real Madrid și Borussia Dortmund nu s-au încheiat odată cu transferul lui Jude Bellingham, scrie Mundo Deportivo.

Karim Adeyemi, care a refuzat prelungirea contractului cu nemții, a stârnit interesul clubului spaniol, care îl urmărește de mai multă vreme.

Atacantul în vârstă de 21 ani, a cărui mamă este româncă, a crescut la academia celor de la Bayern Munchen, a făcut pasul către RedBull Salzburg, de unde a venit la Dortmund.

Mutarea este însă una complicată, madrilenii fiind conștinenți că transferul acestuia s-ar putea ridica la 70 de milioane de euro.

Real și-a asigurat deja serviciile internaționalului spaniol Joselu, retrogradat alături de Espanyol, care va semna săptămâna viitoare, după acțiunea echipei naționale.

Un alt atacant pe care formația antrenată de Carlo Ancelotti a plătit 60 de milioane de euro, Endrick, va sosi abia vara viitoare la Madrid.

Adeyemi a ajuns în urmă cu un an la Dortmund și a marcat în ultimul sezon nouă goluri în 32 de partide disputate în toate competițiile. Pentru echipa națională a Germaniei a debutat în 2021 și a strâns patru prezențe și un gol.