Oleg Matîţin, care a spus că Rusia nu trebuie să boicoteze Jocurile Olimpice 2024, a fost demis din funcția de ministru al Sportului, iar ministerul rus de Externe a criticat dur Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) pentru condițiile impuse sportivilor ruși care vor să participe la evenimentul de la Paris, informează EFE.

Comitetul Olimpic RusFoto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, prin aceste acţiuni „legitime şi amorale”, conducerea CIO „se discreditează, subminează Carta Olimpică şi seamănă discordie în sportul mondial”.

Zaharova s-a exprimat în aceşti termeni după câteva cuvinte ale preşedintelui CIO, Thomas Bach, care a afirmat că declaraţiile sportivilor ruşi în favoarea campaniei militare din Ucraina le-ar putea împiedica accesul la Jocurile Olimpice ca sportivi neutri.

Reacţia Moscovei coincide cu remodelarea guvernului rus şi înlocuirea ministrului Sportului, Oleg Matîţin, cu liderul naţionalist al regiunii siberiene Habarovsk, Mihail Degtiariov.

Matîţin a condamnat la rândul său participarea olimpicilor ruşi ca sportivi neutri individuali (AIN), dar a dat asigurări că Moscova nu se poate „închide” şi rupe relaţiile cu federaţiile internaţionale.

„Cred că trebuie să continuăm să participăm, trebuie să câştigăm, trebuie să câştigăm dreptul de a concura, inclusiv la Jocurile Olimpice”, a spus Matîţin luna trecută.

Noul ministru rus al Sportului rămâne deocamdată precaut când face declaraţii despre posibila prezenţă a ruşilor la Jocurile de la Paris.

„Ar trebui ca sportivii noştri să participe la Jocurile Olimpice? Ne vom ghida după poziţia liderilor ţării”, a spus Degtiariov după ce a fost numit în funcţie, potrivit Agerpres.