Lumea fotbalului a fost zguduită de vestea decesului marelui Pele, care va fi înmormântat marți. Brazilienii l-au taxat pe Neymar, care a anunțat că nu va fi prezent pentru a-l conduce pe ultimul drum pe „regele fotbalului”.

Neymar, in tricoul BrazilieiFoto: Michael Zemanek / Shutterstock Editorial / Profimedia

Propunerea președintelui FIFA după moartea marelui Pele

Neymar, aspru criticat în Brazilia după ce l-a trimis pe tatăl său la înmormântarea lui Pele

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Pele a fost depus luni la stadionul din Vila Belmiro (Santos), iar peste 150 de mii de oameni au fost acolo începând de marți pentru a-și lua rămas bun de la legendarul fotbalist, anunță Globo.

Deși mulți s-ar fi așteptat ca Neymar să fie prezent pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Pele, starul celor de la Paris Saint Germain a anunțat că nu va ajunge și l-a trimis acolo pe tatăl său.

Decizia sa nu a fost trecută cu vederea, fiind aspru criticată de Jose Luiz Datena, prezentatorul emisiunii Brasil Urgente, chiar în timpul transmisiunii directe.

„Dacă Neymar ar fi vrut să se învoiască, ar fi putut să vină. Îi era foarte ușor să pună presiune pe cei de la PSG să îl lase să vină aici. Nu l-ar fi costat nimic.

Pentru petreceri s-a învoit de multe ori, așa că de ce să nu le ceri celor de la PSG să îți iei adio de la Pele? Cred că Neymar, ca fotbalist al Braziliei, era obligat să vină la sicriul lui Pele și să își ia la revedere.

Ar fi fost important pentru fotbalul brazilian. Ar fi fost o imagine care ar fi ajutat fotbalul brazilian, plin de personaje care au uitat de unde au plecat.

Sunt atât de îndepărtați de popor, de aia nu au mai câștigat o Cupă Mondială de 20 de ani.” - a fost mesajul acestuia, conform presei braziliene.

S-ar putea să te intereseze și:

>> Postarea lui Lionel Messi despre moartea lui Pele a provocat scandal în Brazilia

>> Cauza oficială a morții lui Pele - Mesajul spitalului din Sao Paulo

>> Amintirile românilor cu Pele: „Am stat la o cerveza / Tricoul lui este la mine / Mi-a zis 'Putana', apoi m-a scuipat”

>> Imaginea zilei după moartea lui Pele - Ce spunea Regele după dispariția rivalului Diego Maradona

>> Cristiano Ronaldo, postare emoționantă după moartea „eternului Rege Pele”

>> Lionel Messi, postare de milioane de aprecieri: „Odihnește-te în pace, Pele”

>> Cum a ajuns Pele la Cosmos New York? Sume uriașe, coleg cu Beckenbauer și viața de noapte

>> Mesajul emoționant al lui Neymar, la dispariția lui Pele: „A transformat fotbalul în artă. Este etern”

>> „O milésimo”, sau povestea golului cu numărul 1.000 marcat de Pele