România a jucat împotriva Braziliei la Cupa Mondială din 1970, iar campioana lumii se impunea atunci cu 3-2. Legendarul Pele a murit joi, la 82 de ani, iar Rică Răducanu, Mircea Lucescu, Liță Dumitru și Cornel Dinu au vorbit despre întâlnirea lor cu cel supranumit „Regele”.

Pele vs Romania, la Cupa Mondiala 1970Foto: Anonymous / AP / Profimedia

Rică Răducanu: „Era cu glumele, ca mine. Am stat la o cerveza”

„Puteam să joc în Brazilia. Am fost acolo în 1969, la Rio De Janeiro, când m-am împrietenit cu Pele. Apoi ne-am întâlnit la Guadalajara. Am mai ținut legătura cu el de-a lungul timpului, avem și poze împreună. Îmi spunea 'Ricardo'.

Eu am jucat de două ori împotriva lui, prima oară când l-am cunoscut pe Maracana, într-un amical, și în Mexic, când mi-a dat golul ăla. Le-am spus tuturor ziariștilor 'L-am lăsat, mă, că e prieten cu mine'. Toată lumea spunea că l-am lăsat pe Pele.

Când l-am cunoscut eu, am băut o bere acolo la Rio, nici nu ziceai că e Pele. Îți dădeai seama că avea oameni după el, toată lumea îl știa. Cred că de aceea a venit să mă cunoască, că el a venit. Că era cu glumele, ca mine. A venit la hotel, m-am trezit cu poliția la Rio. A venit cineva și mi-a spus că vrea Pele să mă cunoască. Nu-mi venea să cred.

Am stat la o cerveza (n.r. bere). Aia are doi litri, e mare. Ce poți să vorbești? Mi-a spus să rămân acolo, că-s de-ai lor. Am zis că plec eu în România, dar era departe, la capătul lumii. Eu sunt originar de aici. Puteam să rămân să joc” - Rică Răducanu, potrivit Antena Sport.

Mircea Lucescu: „Tricoul lui Pele este la mine”

„România are ceva de la Pele. Tricoul lui este la mine. Nici nu l-am spălat de atunci, are încă urme de iarbă. Eram destul de aproape de el ca vârstă. Avea o imagine extraordinară, îl priveam ca pe un extraterestru.

În ianuarie 1970, cu o jumătate de an înaintea turneului final, am fost în turneu în Brazilia. Și am locuit la Plaza, pe vestita Copacabana, același hotel la care au venit și brazilienii pentru vizita medicală și testele fizice.

Am stat câteva zile împreună. Rică (n.r. Răducanu) le-a ieșit în față și l-a luat în brațe pe Pele, așa, mai tare, l-a strâns puțin. Am discutat atunci cu el, cu ei, ceea ce ne-a ajutat, pentru că i-am văzut cum sunt. Înainte, ne era puțin teamă de ei. Apoi, acea teamă a dispărut, chiar dacă ne-au impresionat cu constituția lor fizică. Nu eram obișnuiți să vedem brazilieni atât de bine fizic, chiar și cei mici, cu musculatura dezvoltată.

Nu-mi mai amintesc dacă vorbisem cu el dinaintea partidei (n.r. despre schimbul de tricouri) sau pur și simplu ne-am nimerit unul lângă altul, acolo, în iarbă. Tricoul meu, cel pe care i l-am oferit lui Pelé, am înțeles că a fost expus de FIFA la muzeul fotbalului de la Moscova, la Mondialul din 2018. Probabil că l-a donat cineva” - Mircea Lucescu, citat de Gazeta Sporturilor.

Liță Dumitru: „Pele mi-a zis 'Putana', apoi m-a scuipat”

„L-am văzut din minutul 1 până în minutul 90 pe Pele în față. Primele 30 de minute au fost infernale. A fost intervalul în care am jucat altceva decât fotbalul pe care îl știam eu.

Intram practic kamikaze la fiecare duel cu el. Îi luam mingea, mă mai dribla, îi luam iarăși mingea. După o jumătate de oră am văzut că nu e imbatabil și apoi am început să joc și ceea ce știam eu.

Mă depășise, se lansase, era clar că n-am cum să-i mai iau mingea și atunci am făcut un atac brutal, din spate, un clește, direct pe picioarele lui. Mi-am luat galben, dar cred că meritam roșu.

Știu că nea Angelo a dat fiecărui jucător, înainte de meci, o foaie pe care erau scrise calitățile și defectele adversarului direct. Pe foaia mea, la Pele, erau doar calități și un singur defect: poate fi agasat prin vorbe și prin agresivitate. S-a ridicat (n.r. după acel fault), mi-a zis 'Putana', apoi m-a scuipat” - Liță Dumitru, potrivit Gazeta Sporturilor.

Cornel Dinu: „O mângâiere a naturii”

”El era arţăgos. Nu te înjura pe parcursul meciului, dar când îl supărai mai scăpa un 'nenorocitule'. Eu am avut o întâmplare trăită pe viu cu el. Era şi foarte arţăgos în teren, inteligent, ne-am cunoscut şi pe viu pe Copacabana.

Am avut un moment cu el în care atacau, făceau pressing şi m-a călcat de la spate. După cinci, şase minute mă întorceam cu mingea spre fanion şi mi-a venit în cap ideea să dau cu călcâiul să merg mai departe, să trec de el, n-am scăpat de 'nenorocitule'. Trăia jocul, un ambasador al jocului şi al Braziliei indiscutabil.

Era genial, am trăit pe viu când m-am întâlnit cu el. Trecuse de marcajul lui Liţă Dumitru în repriza a doua şi el era cu spatele la poartă şi eram convins la capacitatea mea, la vârsta mea, potenţa mea, că nu va avea nicio şansă. Eram convins că-i pot face o alunecare şi să-l curăţ la glezne.

Citea genial jucătorul şi cu spatele la el. Mingea a trecut pe lângă mine, a sărit, m-am dus sanie şi el s-a dus spre poarta noastră. O mângâiere a naturii” - Cornel Dinu, la Orange Sport.

CM 1970 - Brazilia vs România 3-2

Brazilia: Felix - Carlos Alberto, Brito, Fontana, Everaldo (Marco Antonio '57) - Piazza, Clodoaldo (Edu '73) - Jairzinho, Pele, Caju – Tostao. Selecționer: Mario Zagallo

România: Adamache (R. Răducanu '20) - L. Sătmăreanu, N. Lupescu, C. Dinu, M. Mocanu - Liță Dumitru - Dembrovschi, R. Nunweiller, S. Neagu, M. Lucescu - Dumitrache (G. Tătaru '71). Selecționer: Angelo Niculescu.

Au marcat: Pele '19, '67, Jairzinho '22 / Dumitrache '34, Dembrovschi '84.

S-ar putea să te mai intereseze și:

>> Imaginea zilei după moartea lui Pele - Ce spunea Regele după dispariția rivalului Diego Maradona

>> Cristiano Ronaldo, postare emoționantă după moartea „eternului Rege Pele”

>> Lionel Messi, postare de milioane de aprecieri: „Odihnește-te în pace, Pele”

>> Cum a ajuns Pele la Cosmos New York? Sume uriașe, coleg cu Beckenbauer și viața de noapte

>> Mesajul emoționant al lui Neymar, la dispariția lui Pele: „A transformat fotbalul în artă. Este etern”

>> „O milésimo”, sau povestea golului cu numărul 1.000 marcat de Pele

>> Pele: Trei căsnicii, șapte copii și o viață de telenovelă