Presedintele Federatiei Romane de Tenis, George Cosac, a declarat, luni, ca Ilie Nastase "a scapat acele cuvinte nepotrivite" la adresa Johannei Konta si a Annei Keothavong cand nu mai avea nicio calitate oficiala, nu mai era capitan-nejucator, deoarece fusese deja dat afara de pe teren de arbitru, informeaza News.ro.

Ilie NastaseFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

"Odata ce arbitrul principal a hotarat ca-l da afara din teren pe domnul Nastase, el nu mai avea nicio calitate oficiala. Daca a scapat acele cuvinte nepotrivite domnisoarei Konta sau capitanului-nejucator, le-a scapat intr-un timp in care el practic nu mai avea nicio calitate oficiala, arbitrul hotarase inainte, sa-l dea afara. El nu era capitan-nejucator cand a scapat acele cuvinte, daca le-a scapat. Pentru ca inca nu stim exact ce a zis si ce n-a zis", a declarat Cosac, la Sport.ro.

Cosac a precizat ca FRT va trimite un memoriu la ITF, in care va arata ca scandalul de pe teren, de sambata, a inceput dupa ce Johanna Konta s-a adresat arbitrului, fara a avea acest drept, conform regulamentului competitiei. El spune ca Ilie Nastase a fost provocat toata saptamana trecuta de ziaristii britanici.

"Noi vom trimite, in cursul zilei de astazi, un memoriu, in care vom prezenta punctul nostru de vedere despre cum s-au petrecut lucrurile, pentru ca, din punctul nostru de vedere, Ilie a fost provocat toata saptamana. Un lucru care nu s-a spus - am revazut imaginiele cu Konta - ea nu avea ce cauta la scaunul de arbitraj. Regulamentul spune foarte clar, capitanul-nejucator este cel care poate contesta o decizie a arbitrului, singurul care poate purta un dialog cu arbitrul. Ilie a stat foarte linistit si nu de la el a pornit toata discutia si tot scandalul", a afimat Cosac.

George Cosac nu considera nepotrivita delegarea unui supervizor din Marea Britanie la aceasta intalnire, precizand ca influenta acestuia asupra evenimentelor a fost mica. Cosac il acuza pe arbitrul principal, elvetianul Andreas Egli, ca a urmarit sa-l sanctioneze pe Nastase.

"Nu as putea spune ca a fost nepotrivita delegarea supervizorului din Marea Britanie. Sigur, la un moment dat, ai nevoie de cineva impartial, de cineva neutru. Dar cred ca interventia supervizorului a fost mai mica decat a arbitrului principal, care din punctul meu de vedere a pierdut controlul evenimentului. Iar limbajul lui non-verbal, cum se apropie provocator de Ilie, il impinge cu degetul la un moment dat, este clar o intentie de a provoca. Avand in vedere ca in dimineata zilei de sambata, eu, cu domnul Nastase si cu domnul arbitru principal am avut o discutie pe tema celor intamplate la tragerea la sorti si la dineul oficial, discutie la care arbitrul principal isi arata oarecum ostilitatea fata de Ilie. Era pornit pe Ilie. El ar fi trebuit sa stinga incendiul, ca pompierul, dar el a venit hotarat sa ia decizii drastice, sa-l penalizeze pe Ilie", a declarat fostul tenismen.

Un abuz a fost, in opinia lui George Cosac, decizia de a-i intezice lui Ilie Nastase, duminica, accesul in Tenis Club Idu din Mamaia: "Am discutat cu reprezentantii Marii Britanii daca permit ca domnul Nastase sa le ofere cate un buchet de flori fetelor. Domnul Nastase si-a dorit sa le ofere cate un buchet de flori fetelor si ai au zis . Au ramas placut surprinsi ca domnul Nastase face acest gest, dar au rugat sa fie dupa terminarea meciurilor. Au sosit buchetele de flori la stadion. Domnul Nastase astepta sa se termine meciurile pentru a veni sa le ofere buchetele de flori jucatoarelor Marii Britanii. In momentul in care a pasit in baza, nu in arena, sa mearga in restaurant sa astepte finalul partidei de duiblu - scorul era deja 3-1, intalnirea se terminase - a fost vazut de anumite persoane, am inteles ca cineva din presa britanica l-ar fi vazut prima data si ar fi inceput scandalul. Atunci, pusi in fata faptului, cei de la ITF au inceput sa redacteze ceva pe picioare si a asa a aparut o hartie prin care ii era interzisa intrarea domnului Nastase, pana federatia internationala va lua o hotarare definitiva. In memoriu vom scrie si noi treaba aceasta, faptul ca s-au grabit sa redacteze cand l-au vazut pe Ilie. Pana atunci, totul fusese verbal. Cand l-au vazut, au redactat repede cateva randuri, prin care ii interziceau provizoriu domnul Nastase sa intre in baza, nu in tribune, ci in intreaga baza. A fost un abuz."

Federatia Internationala de Tenis a anuntat, duminica, pe contul oficial de Twitter, ca fostul tenisman Ilie Nastase a fost suspendat provizoriu ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la intalnirea de Fed Cup Romania - Marea Britanie, astfel ca nu va avea acces la competitiile ITF si nu va primi acreditare.

"Comisia ITF a decis suspendarea provizorie a lui Ilie Nastase, conform regulamentelor ITF, pentru incalcarea regulilor la intalnirea de Fed Cup de la Constanta. Conform suspendarii provizorii, Nastase nu poate participa la Fed Cup in nicio calitate, cu efect imediat, si nu va avea acces si nu va primi acreditare la competitiile ITF, inclusiv la Fed Cup. Ancheta comisiei continua. Pe durata anchetei nu se vor mai face alte comentarii", se arata in comunicatul ITF.

Federatia Internationala de Tenis (ITF) i-a ridicat, sambata, acreditarea lui Ilie Nastase, dupa ce a avut un conflict cu arbitrii si cu Johanna Konta si cu capitanul-nejucator Anne Keothavong. El nu a mai fost capitanul echipei Romaniei la meciurile de duminica.

Romania a invins Marea Britanie cu scorul general de 3-2 si va evolua anul viitor in Grupa Mondiala II a Cupei Federatiei.

Poate te intereseaza si:

VIDEO Ziua in care Ilie Nastase a stricat sarbatoarea tenisului: Cum le-a injurat pe Johanna Konta si Anne Keothavong, dar si pe arbitrul principal al meciului cu Marea Britanie

FOTOGALERIE FedCup: Romania vs Marea Britanie 1-1/ Zi cu incidente la Mamaia - "Eroul" zilei - Ilie Nastase; A injurat-o pe Johanna Konta