Jucatoarea Ana Bogdan, locul 127 WTA, s-a calificat in semifinalele turneului WTA de la Florianopolis (Brazilia), dupa ce a invins-o, miercuri, in sferturi, scor 6-3, 6-3, pe sportiva ucraineana Liudmila Kichenok, locul 363 mondial, informeaza News.ro.

Ana BogdanFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Sportiva din Romania, care in runda anterioara a trecut de principala favorita, Jelena Jankovic, a castigat meciul cu Kichenok intr-o ora si 21 de minute.

In semifinale, Ana Bogdan o va intalni pe Timea Babos din Ungaria, numarul 44 WTA.

In sferturile de finala de la Florianopolis joaca si Irina-Camelia Begu, cap de serie numarul 2 si locul 31 WTA. Adversara romancei este Nao Hibino (Japonia - locul 84 mondial).

Premiul pentru participarea in semifinale este de 11.500 de dolari si 110 puncte WTA.

UPDATE: Irina Begu a invins-o pe Hibino si s-a calificat in semifinale

Jucatoarea Irina-Camelia Begu, cap de serie numarul 2 si locul 31 WTA, a invins-o, miercuri, scor 6-2, 6-4, pe sportiva japoneza Nao Hibino, numarul 84 mondial, si s-a calificat la randul sau in semifinalele turneului de la Florianopolis (Brazilia), dotat cu premii in valoare totala de 250.000 de dolari.

Begu s-a impus in fata lui Hibino intr-o ora si 23 de minute si o va intalni in runda urmatoare pe castigatoarea meciului dintre Naomi Osaka (Japonia, 88 WTA) si Monica Puig (Puerto Rico, 37 WTA).