Perechea formata din romanul Florin Mergea si indianul Rohan Bopanna, cap de serie numarul 9, s-a calificat, luni, in sferturile de finala ale probei masculine de dublu la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Slem al anului, dupa o victorie in patru seturi in fata perechii Lukasz Kubot (Polonia)/Max Mirnyi (Belarus), toate incheiate in tiebreak: 7-6 (4), 6-7 (5), 7-6 (5), 7-6 (8).

Florin Mergea si Rohan BopannaFoto: GERRY WEBER OPEN

Mergea si Bopanna s-au impus la capatul unui meci echilibrat, care a durat trei ore si 20 de minute, cei doi salvand doua minge de 2-2 la seturi, relateaza Agerpres.

Cei doi si-au asigurat un cec de 43.000 de lire sterline si 360 de puncte ATP, iar in sferturi vor infrunta invingatorii din meciul care ii opune pe americanii Bob si Mike Bryan, liderii mondiali si principalii favoriti, si cuplul Mate Pavic (Croatia)/Michael Venus (Noua Zeelanda).

Mergea este in premiera in sferturi la Wimbledon (ca senior), dupa ce a jucat sferturi la Australian Open (alaturi de britanicul Dominic Inglot) si optimi la Roland Garros (alaturi de Bopanna). Indianul a jucat semifinala la All England Club in 2013.

Perechea romano-olandeza Horia Tecau/Jean-Julien Rojer s-a calificat, luni, in sferturile de finala ale probei masculine de dublu, dupa 7-6 (7), 6-3, 7-6 (1) cu australienii Lleyton Hewitt/Thanasi Kokkinakis.

Florin Mergea si olandeza Michaella Krajicek urmeaza sa joace luni si in turul al doilea al probei de dublu mixt, impotriva cuplului Robert Lindstedt (Suedia)/Anabel Medina Garrigues (Spania). Horia Tecau si slovena Katarina Srebotnik sunt calificati in optimi, urmand sa joace, marti, impotriva perechii Raven Klaasen (Africa de Sud)/Raquel Kops-Jones.