CM Snooker: Ronnie O'Sullivan, eliminat in sferturi de Ding Junhui (13-10)

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Miercuri, 26 aprilie 2017, 18:51 Sport | Snooker

Ding Junhui il invinge pe Ronnie O'Sullivan
Foto: Captura video
Favorit numarul 12, Ronnie O'Sullivan a parasit Campionatul Mondial de Snooker in sferturi, Ding Junhui (favorit patru) fiind cel care i-a "frant" lui Ronnie visul unui al saselea titlu mondial. Chinezul s-a impus cu 13-10, meciul disputandu-se dupa sistemul cel mai bun din 25 de frame-uri.

Condus cu 10-6 dupa primele doua sesiuni, Ronnie a incercat o revenire miraculoasa in fata lui Ding. A evoluat mult mai bine ca in ziua precedenta, a dat semne de revenire pe tabela, dar pana la urma a fost nevoit sa se recunoasca invins (13-10).

La 12-9, Ding Junhui a ratat o sansa importanta de a inchide meciul (a pierdut frame-ul de la 53-0), insa pana la urma si-a pastrat sangele rece, obtinand si frame-ul care i-a adus biletul pentru semifinalele de la Crucible.

Din pacate pentru fanii lui Ronnie, "The Rocket" a fost depasit categoric in multe momente de un Ding aflat intr-o perioada foarte buna. O'Sullivan a fost neinspirat in momentele importante, un alt punct nevralgic fiind loviturile de siguranta.

In semifinale, Ding Junhui (4) il va intalni pe Mark Selby. Disputa va avea loc in zilele de 27, 28 si 29 aprilie - se va juca dupa sistemul cel mai bun din 33 de frame-uri.

In cea de-a doua semifinala, John Higgins (6) il va intalni pe invingatorul partidei Barry Hawkins (7) vs Stephen Maguire.

Citeste aici o ampla PREZENTARE a Campionatul Mondial de Snooker din 2017.

Click aici pentru a vedea tabloul complet al Campionatului Mondial de Snooker.

Marele castigator al Campionatului Mondial va incasa un premiu de £375,000, in timp ce finalistul va fi rasplatit cu £160,000.

Recordul de titluri (n.r. era moderna) este detinut de Stephen Hendry (7), acesta fiind urmat de Steve Davis si Ray Reardon (cate 6) si Ronnie O'Sullivan (5).

In Romania, turneul poate fi urmarit la Eurosport.


Citeste mai multe despre   






















1711 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Ronnie (Miercuri, 26 aprilie 2017, 20:06)

    victor L [utilizator]

    mai are doar sclipiri din viata de altadata; virsta isi spune cuvintul.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă