"Terenurile pe care se afla stadionul Steaua si cele situate pe prelungirea Ghencea au fost inainte de razboi ale mai multor familii din Chiajna. Oamenii isi doresc pamanturile inapoi", a precizat Mircea Minea, primar Chiajna, despre viitorul arenei din Bulevardul Ghencea. In locul stadionului pe care a evoluat atata timp Steaua ar putea aparea un complex rezidential.

Stadionul Steaua Foto: Hotnews

"Domnule, nu este niciun secret si nu glumesc absolut deloc. Terenurile pe care se afla stadionul Steaua si cele situate pe prelungirea Ghencea au fost inainte de razboi ale mai multor familii din comuna pe care eu o reprezint (nr. Chiajna). Sa stiti ca oamenii isi doresc pamanturile inapoi, iar eu nu am de gand sa ma cert cu nimeni. Asa ca va rog sa nu ma bagati in scandal cu Ministerul Apararii sau cu Gigi Becali. Eu v-am spus doar adevarul", a declarat Mircea Minea, primarul din Chiajna, pentru Prosport.

Steaua nu mai este interesata de viitorul arenei

"Gata, plec din Ghencea si nu ma mai intereseaza ce se intampla acolo. Sa faca ce vor aia de la MApN cu terenurile lor" - Gigi Becali, patron Steaua.

Un cartier rezidential ar putea aparea in locul stadionului

Pamantul pe care se afla Stadionul Steaua ar putea deveni foarte interesant pentru diversi investitori. Conform Prosport, pe locul pe care se afla in acest moment arena ar putea aparea un complex rezidential dupa ce locuitorii din Chiajna ar fi repusi in drepturi.

"Acolo se va face un cartier nou, de case si blocuri. Sunt convins suta la suta ca arena va fi pusa la pamant. E o prostie ideea asta ca Armata isi va face un club nou. Sigur ea nu va fi pusa in practica. Sunt interese foarte mari, fiindca e vorba despre un teren mare, la pret foarte bun. Constructiile vor ramane in paragina o perioada, dupa care isi vor face aparitia buldozerele, care vor curata locul pe care acum exista stadionul Steaua.

De fapt nu ma mai mira nimic in Romania, atat timp cat la Arad a fost demolat stadionul "Vagonul" pe care s-a jucat primul meci oficial de la noi din tara, iar in locul lui a fost construit un supermarket" - Helmuth Duckadam, presedinte FC Steaua, RadioGsp.

Stadionul Ghencea, istoric:

Stadionul Steaua a fost inaugurat pe 9 aprilie 1974, arena din Bulevardul Ghencea fiind renovata de-a lungul timpului de doua ori, in 1996 si 2006. Se afla in proprietatea M.Ap.N., iar cele mai importante performante ale ros-albastrilor se leaga de aceasta arena.

Steaua - OFK Belgrad 2-2 a fost prima partida disputata in Ghencea, iar Tataru a fost primul marcator din istoria arenei.

Steaua la primul meci pe Ghencea: Coman - Satmareanu, Sames, Smarandache, Cristache - Dumitru, Iovanescu - Pantea, Iordanescu, Nastase, Ion. Rezerve: Haidu, Ionescu, Dumitru, Tataru, Raducanu.