Națională Under 19 a României a debutat cu stângul la Campionatului European 2022 din Slovacia, tricolorii fiind învinși cu 2-1 de reprezentativa Italiei. După meciul de la Dunajska Streda, selecționerul Adrian Vasâi a vorbit despre diferența de valoare dintre selecționata noastră și celelalte echipe prezente la turneul final.

Adrian VasaiFoto: frf.ro

Adrian Vasâi, după meciul cu Italia: „Prea puțin că să câștigăm la un asemenea nivel”

„Am întâlnit o echipă foarte puternică, știam asta, știam jucătorii. Ne-am propus mult mai multe lucruri pe fază ofensivă. Din păcate, nu am reușit. Am întâlnit o echipă extrem de agresivă, care nu ne-a permis să ne facem jocul nostru.

Rezultatul este echitabil. Poate dacă la faultul din ultimul minut al primei reprizei ni se acorda penalty, nu se știe, dar Italia a meritat victoria. Vom analiza jocul, vom discuta și jucătorii, să avem un feedback și cu jucătorii și voi putea spune mult mai multe mâine.

Cred că ne-a lipsit curajul și încrederea. Suntem la alt nivel, este clar. Așteptam un pic mai mult din punctul ăsta de vedere. Luăm bun faptul că am avut și noi ocazii de a marca, puține în comparație cu adversarii. Cam atât, prea puțin ca să câștigăm un joc la un asemenea nivel.

Dacă vom avea curaj și încredere, putem obține un rezultat favorabil cu Franța. Ne vom bate pentru asta. Important e să ținem mingea mult mai mult la noi, aici cred că am avut o mare problemă. E adevărat, nici ei nu ne-au lăsat, au făcut o presiune mare.

Suntem sus și aceștia sunt adversarii, asta este. Sperăm să facem în continuare cât mai bine și să câștigăm ceva din acest turneu” - Adrian Văsâi, la TVR.

​Echipa națională de fotbal under 19 a României a fost învinsă de reprezentativa Italiei, scor 2-1, într-un meci disputat sâmbătă pe DAC Arena din Dunajska Streda, în Grupa A din cadrul Campionatului European 2022 din Slovacia.

Italia a deschis scorul prin Baldanzi '47, tricolorii au egalat prin Andronache '59, dar „Azzurrii” au mai punctat o dată prin Volpato '68.

România U19, în meciul cu Italia: Popa (Cpt.) – Pîrvulescu, Gergely, Dănuleasă, Pantea (Coubiș, 69) – Pandele, Sîrbu (Tănasă, 77) – Bodișteanu (Andrei, 46), Radaslavescu (Popescu, 69), Andronache (Sali, 77) – Chirițoiu. Selecționer: Adrian Văsîi.

Tot sâmbătă, Franța s-a impus categoric în fața Slovaciei, scor 5-0 (goluri Tchaouna '16, Bonny '34, '59, Virginius '57, '62).

Programul României la EURO 2022 U19

21 iunie, 21:00: România – Franța, DAC Arena, Dunajska Streda

24 iunie, 18:30: România – Slovacia, Štadión Antona Malatinského–Trnava.

Primele două clasate în cele două grupe se vor califica în semifinale.

Ocupantele locurilor 3 vor disputa pe 28 iunie, la Senec, un baraj pentru a desemna cea de-a cincea echipă, alături de semifinaliste, care va reprezenta Europa la Mondialul U20 din 2023, găzduit de Indonezia.

Meciurile din grupe se vor disputa în 18, 21 şi 24 iunie (Grupa A), 19, 22 şi 25 iunie (Grupa B), semifinalele şi barajul pentru Mondialul U20 la 28 iunie, iar finala turneului, la 1 iulie.

Se va juca pe 5 stadioane din oraşele: Trnava (Grupa A, semifinala 1 şi finala), Dunajska Streda (Grupa A, semifinala 2), Banska Bystrica (Grupa B), Ziar nad Hronom (Grupa B), Senec (barajul pentru Mondialul U20).