Laurențiu Reghecampf este deja istorie pentru U Craiova, formația din Bănie despărțindu-se de tehnicianul care a pregătit-o în sezonul recent încheiat. Pe lista scurtă au existat trei nume, printre acestea aflându-se și Mirel Rădoi, fostul selecționer al României.

Laszlo BalintFoto: Captura YouTube

Laszlo Balint, noul antrenor al celor de la Universitatea Craiova

Patronul Mihai Rotaru a avut de ales de pe o listă scurtă pentru a-l înlocui pe Laurențiu Reghecampf. Unele surse îl dădeau ca și instalat pe Mirel Rădoi, însă până la urmă nici fostul selecționer și nici Liviu Ciobotariu nu au reprezentat alegerea finală a omului de afaceri.

Laszlo Balint (43 de ani) este noul antrenor al Științei, acesta fiind omul de la care se așteaptă să aducă un nou titlu în Bănie.

Ultima dată, Balint a fost tehnicianul celor de la UTA Arad.

Antrenorul va fi prezent la primul antrenor al oltenilor pentru noul sezon, acesta având loc în cursul zilei de luni.

Balint va fi urmat la Craiova de doi dintre oamenii cu care a lucrat și la Arad: Alin Pînzaru și preparatorul fizic Alexandru Radu.

György László Balint s-a născut pe 29 martie 1979, la Brașov, iar de-a lungul carierei a pregătit echipele: Unirea Târlungeni, FC Brașov, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, FC Csikszereda, Sportul Snagov, Metaloglobus București și UTA Arad.