Thibaut Courtois, portarul lui Real Madrid, consideră că nu i se oferă destul credit după prestațiile bune din acest sezon. El a avut mai multe intervenții spectaculoase în finala Champions League câștigată contra lui Liverpool, sâmbătă, pe Stade de France.

Thibaut CourtoisFoto: PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / Profimedia

Real Madrid s-a impus sâmbătă, scor 1-0, pe Stade de France, în fața lui Liverpool și a cucerit pentru a 14-a oară Liga Campionilor.

Thibaut Courtois a fost unul dintre eroii lui Real Madrid, reușind o serie de parade care au ajutat-o pe campioana Spaniei să se impună la Paris.

Thibaut Courtois se consideră nedreptățit după finala Champions League

Portarul lui Real Madrid este de părere că nu este respectat destul, în ciuda evoluțiilor bune din actualul sezon.

„Am spus și în conferinţa de presă că atunci când Real Madrid joacă finale le câştigă. Am văzut multe mesaje pe Twitter că voi fi umilit astăzi. A fost invers.

Aveam nevoie să câştig finala pentru cariera mea, pentru toată munca pe care am depus-o ca numele meu să fie respectat, pentru că eu cred că nu sunt respectat suficient, în special în Anglia.

Sunt foarte fericit şi mândru de prestaţia echipei. Am învins cele mai bune echipe din lume. City şi Liverpool au fost incredibile în acest sezon.

Liverpool a jucat foarte bine în finală, dar noi am avut o ocazie şi am înscris” - Thibaut Courtois.

Citește și: