Jucatorul de fotbal Lionel Messi a anuntat ca se retrage de la echipa nationala, dupa ce Argentina a pierdut finala Copa America, transmite Reuters.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Chile a castigat cea mai importanta competitie de pe continentul sud-american la penaltiuri, dupa ce in timpul regulamentar scorul fusese 0-0.

La executarea loviturilor de departajare scorul a fost 4-2.

Messi a batut primul penalti al nationalei Argentinei, dar a ratat.

Argentina nu a mai castigat niciun trofeu major in ultimii 23 de ani.

Jucatorul Barcelonei a facut anuntul retragerii dupa meciul cu Chile.

"Pentru mine s-a terminat cu echipa nationala, este a patra finala pe care o pierd, a treia consecutiva”, a spus starul argentinian de 29 de ani reporterilor, potrivit AFP.

“Este greu, nu este acum timpul pentru analiza. In vestiar m-am gandit ca acesta este sfarsitul pentru mine cu echipa nationala, nu este pentru mine. Am incercat atat de tare sa fiu campion cu Argentina, acum plec fara sa reusesc acest lucru”, a mai spus Messi, citat de Reuters.

Sergio Aguero, cel mai bun prieten a lui Messi din echipa, a spus ca nu a vazut niciodata o atmosfera atat de mohorata in vestiar, iar portarul Sergio Romero a sugerat ca ar putea sa se razgandeasca.

“Cred ca Leo a vorbit sub impresia momentului pentru ca am ratat acea mare sansa”, a declarat Romero.

Retragerea lui Messi a socat tara natala iar cotidianul de sport Ole din tara sa natala a lansat imediat o campanie pe retelele de socializare, #NotevayasLeo, “Nu pleca Leo”.

S-ar putea ca Messi sa nu fie singurul jucator care paraseste echipa nationala, articole neconfirmate inca notand ca si Javier Mascherano renunta la meciurile internationale.

Vezi aici rezumatul finalei dintre Chile si Argentina: