VIDEO Marshall White, cel mai puternic om de la prima editie a World Strongest Man Super Series din Bucuresti

de Lucretia Andriev     HotNews.ro
Duminică, 5 iulie 2009, 14:35 Sport | Alte sporturi

Castigatorii WSM Super Series Bucuresti
Foto: Hotnews
Bucurestiul a fost, sambata, gazda unei competitii de forta, incredere si rezistenta. World StrongMan Super Series a ajuns pentru prima data in Romania si i-a adus pe unii dintre cei mai puternici oameni din lume, printre care si doi fosti castigatori ai World Strongman Tour. Trei romani (Mircea si Paul Parjol, Daniel Stancu) si-au masurat fortele cu atleti din SUA, Letonia, Finlanda, Bulgaria, Estonia, Norvegia si Suedia.  Printre racnete de victorie si sute de kg de greutati, s-a impus Marshall White, americanul de 27 de ani, 1.91 metri si 141 de kg.

Prima proba, Axle Clean and Press, a fost castigata de uriasul de 2.02 metri, Brian Shaw. Americanul a fost singurul participant care a reusit sa ridice haltera de 186 de kg, stabilind si un nou record mondial. Proba, defasurata dupa sistemul last man standing cu greutati de 140kg, 151kg, 161kg, 171kg, 181kg si 186kg, a fost prea grea pentru Daniel Stancu. Sub injuraturile "de incurajare" ale sustinatorilor sai, romanul nu a putut sa treaca de proba cu 140 de kg, spre deosebire de Mircea Parjol, care a smuls aplauzele publicului tinand aceeasi haltera sprijinit intr-un singur picior. Parjol a fost eliminat din aceasta proba la 161 de kg, dar fiul sau de numai 18 ani, Paul Parjol a tinut stacheta familiei sus si a ridicat haltera de 181 de kg. Kevin Nee s-a accidentat la mana dreapta dupa aceasta prima proba si s-a retras din competitie.

Ploaia a venit nepoftita si probele se anuntau din ce in ce mai grele. A doua incercare a concursului, Husafeld Stone Carry l-a avut ca invingator pe un alt american, Marshall White, care a carat o piatra de 180 de kg pe o distanta de peste 80 de metri. Desi proba trebuia sa se desfasoare in perechi, bulgarul Stojan Todorchev a scapat piatra, aceasta s-a spart, iar atletii au continuat proba unul cate unul. Singurul roman care a reusit sa se deplaseze pe o distanta mai mare (60 metri) cu piatra a fost "pustiul" Parjol.   

Doar sase concurenti au putut face fata celei de-a treia probe, Farmers Carry. Inarmati cu cate doua greutati a cate 160 de kg fiecare, ateltii au parcurs 20 de metri. Romanii s-au lasat pagubasi la aceasta proba, "copilul" competitiei, Paul Parjol confesandu-i-se tatalui: "Nu am putut! Sunt prea grele!".

Poba a patra a eliminat sportivii "slabi" din competitie, lasandu-i in celelalte doua probe doar pe cei mai puternici. La Super Yoke, atletii au parcurs 20 de metri cu un jug de 410 kg. Veteranul competitiei si favoritul publicului, Nick Best a reusit sa isi adjudece proba dupa ce a scos cel mai bun timp. "Mic" dar puternic, Paul a fost singurul roman care a reusit sa termine proba.       

Suedezul Johannes Arsjo s-a impus in penultima proba, Crucifix Hold, reusind sa tina ridicate cel mai mult doua sabii de viking. Cu o proba ramasa de disputat, Arsjo conducea cu 22.75 puncte in clasament, urmat de Marshall White (22.5 puncte), Nick Best (22 puncte), Brian Shaw (21.5 puncte), Stojan Todorchev (21.5 puncte) si Janne Virtanen (18.5 puncte), acesti sase concurenti fiind si cei calificati la disputa finala, din decembrie 2009, de la Gothenburg.

Ultima proba, Atlas Stones a desemnat castigatorul competitiei de la Bucuresti, americanul din Colorado, White fiind cel care a reusit sa ridice cel mai repede pe platforme cele cinci bile de 120 kg, 140 kg, 150 kg, 160 kg si 200 kg.


Paul Parjol la cea de-a doua proba




Citeste mai multe despre   





















934 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă