Box: Gala din 25 mai de la Montreal a fost anulata, dupa accidentarea lui Bute

de I.R.     HotNews.ro
Joi, 9 mai 2013, 13:10 Sport | Alte sporturi

Gala profesionista de box din data de 25 mai, de la Montreal, a fost anulata, dupa ce pugilistul roman Lucian Bute s-a accidentat la mana stanga, relateaza presa canadiana, citata de Agerpres.

In ciuda eforturilor depuse de promotori, organizatorii s-au resemnat in cele din urma si au declarat anulata gala de la Centre Bell, in care Bute trebuia sa boxeze cu canadianul Jean Pascal, la categoria semigrea.

In prezent nu se stie daca Pascal va urca in ring inainte de sfarsitul anului, cand Bute ar fi refacut dupa operatia la care va fi supus la mana stanga.

''Nu am reusit sa gasim un adversar pentru Jean care sa fie pe placul HBO. Chiar si daca reteaua HBO ar fi acceptat boxerul, ar fi urmat negocieri, iar cu numai doua saptamani inainte de gala nu era deloc realist acest lucru'', a declarat, miercuri, promotorul Yvon Michel.

''Jean este foarte dezamagit, dar in acelasi timp intelege situatia, deoarece si lui i s-a intamplat in trei randuri sa se accidenteze la antrenamente inaintea unor gale, in anii trecuti'', a mai spus Michel.

Yvon Michel a precizat ca meciurile pe care Kevin Bizier si Eleider Alvarez urmau sa le sustina pe 25 mai vor fi adaugate pe fight card-ul galei din 8 iunie, care are drept cap de afis meciul dintre canadianul Adonis Stevenson si americanul Chad Dawson.

GYM (Groupe Yvon Michel) si InterBox, clubul lui Bute, se angajeaza sa ramburseze banii fanilor care au achizitionat bilete pentru gala din 25 mai. Acestia pot opta pentru pastrarea biletului, care va fi valabil atunci cand Bute si Pascal vor fi pregatiti sa urce in ring. Promotorii spera sa stabileasca in cursul saptamanii urmatoare o data pentru cand se va desfasura gala, dupa ce Bute se va opera, joi, in Florida. Pugilistul roman va avea nevoie de patru pana la sase luni de convalescenta.

Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, are in palmares 31 de victorii (24 prin KO) si o infrangere la profesionisti, iar Jean Pascal, fost campion mondial WBC la semigrea, a obtinut 27 de victorii (16 prin KO), a pierdut de doua ori si a facut un meci egal.




















508 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri