​Sorana Cîrstea este singura reprezentantă a României rămasă pe tabloul feminin de simplu de la WTA Miami, iar în optimile competiției de categorie 1000 va da peste Danielle Collins.

Sorana CirsteaFoto: Brad Penner / AP / Profimedia

Sorana Cîrstea vs Danielle Collins, în optimile WTA Miami

Americanca se află în prezent pe locul 53 în ierarhia mondială, iar la Miami a trecut până acum de Bernarda Pera (turul I, venită din calificări, locul 81 mondial), de Anastasia Potapova (turul II, favorită 30) și de Elina Avanesyan (locul 65 WTA).

Victoria cu Avanesyan a fost una categorică, scor 6-1, 6-1, și a venit după doar o oră și 12 minute.

Sorana și Danielle s-au întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2018, pe zgura de la Foro Italico, la WTA Roma. A fost 6-3, 4-6, 6-4 pentru americancă.

Meciul dintre Cîrstea și Collins de la Miami va fi al patrulea de pe arena Butch Buchholz și ar putea începe undeva în jurul orei 21:30 (ora României).

Cine este Danielle Collins

Născută pe 13 decembrie 1993, la St. Petersburg (Florida), Danielle Rose Collins a fost cel mai sus în clasamentul WTA pe locul 7 (pe 11 iulie 2022) și a câștigat două titluri WTA la simplu (San Jose și Palermo, ambele în 2021) și unul la dublu (Charleston 2023, a făcut echipă cu Desirae Krawczyk).

Cele mai bune rezultate la turneele de Grand Slam: Australian Open (finala în 2022 - învinsă de Ashleigh Barty), Roland Garros (sferturi în 2020), Wimbledon (turul trei în 2019), US Open (optimi în 2022).

A înregistrat 239 de victorii și 146 de înfrângeri. A câștigat doar din premiile din tenis $6,992,276.

În vârstă de 30 de ani, Danielle Collins a anunțat de altfel că la finalul lui 2024 se va retrage din tenisul profesionist.

De știut:

  • Pentru prezența în optimi, Sorana va fi recompensată cu 101.000 de dolari și 120 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Semifinalistă anul trecut la Miami, Sorana Cîrstea se află pe locul 27 în clasamentul WTA Live - coborâre de trei poziții.

Miami Open, turneu din categoria WTA 1000, are loc în perioada 19-31 martie. Se joacă pe suprafață hard, pe tabloul principal se află 128 de jucătoare, iar premiile acordate au valoare totală de $8,995,555. Campioana en-titre este Petra Kvitova (este însărcinată și nu va participa la ediția din acest an).