Barbora Krejcikova (campioana en-titre) și Naomi Osaka au declarat forfait pentru turneul de la Dubai, informează Reuters. Competiția de categorie „WTA 1000” va avea loc în perioada 18-24 februarie.

Barbora KrejcikovaFoto: Pete Staples / AP / Profimedia

>> WTA Dubai: Jaqueline Cristian, eliminată în calificări - A fost aproape de victorie

Naomi Osaka și Barbora Krejcikova s-au retras de la WTA Dubai

Cvadruplă campioană de Grand Slam, Osaka a luat această decizie după înfrângerea suferită în sferturile competiției de la Doha. Nipona a participat deja la patru turnee în acest an, după ce în 2023 a devenit mamă.

Campioană la Roland Garros în 2021, Krejcikova a învins-o pe Iga Swiatek în ultimul act al ediției din 2023 a turneului din Emirate, dar acum a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări la spate.

„Această decizie nu a fost uşoară, mai ales având în vedere amintirile mele frumoase şi nerăbdarea de a juca din nou. Cu toate acesta, accidentarea mea la spate necesită un timp suplimentar pentru vindecare. Dar sunt hotărâtă să revin mai puternică anul viitor” - Barbora Krejcikova.

Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 18-24 februarie, pe hard, face parte din categoria „WTA 1000” și are premii totale în valoare de $3.211.715. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar campioana en-titre este Barbora Krejcikova.

>> Absență de marcă de la ATP Doha - Campionul en-titre s-a retras

>> ATP: Suspendare redusă pentru jucătorul american care a încălcat regulamentul antidoping

>> VIDEO Carlos Alcaraz, în sferturi la ATP Buenos Aires / Al doilea favorit a fost eliminat