​Real Madrid s-a calificat în finala Champions League, dar victoria cu Bayern Munchen a fost umbrită de faza din prelungiri, când bavarezii au trimis mingea în poartă, după ce asistentul semnalizase ofsaid.

Carlo AncelottiFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

>> Expertul Marca în arbitraj explică de ce golul lui Bayern Munchen contra Realului a fost anulat incorect

Carlo Ancelotti demontează afirmațiile lui Tuchel: „Așa ne putem plânge și noi”

În minutul 13 al prelungirilor partidei dintre Real Madrid și Bayern Munchen, Matthijs de Ligt a trimis mingea în poartă, dar arbitrul polonez Szymon Marciniak fluierase un ofsaid semnalizat de tușier.

VAR nu a putut interveni, deși poziția de ofsaid a lui Mazraoui nu era evidentă, iar faza a stârnit multe polemici după partidă.

Antrenorul bavarezilor, Thomas Tuchel, a afirmat că decizia a fost „un dezastru total”, iar expertul în arbitraj al celor de la Marca a explicat de ce golul a fost anulat incorect.

Carlo Ancelotti a tranșat însă disputa foarte succint, amintind de golul anulat al madrilenilor.

„Faza a fost destul de clară. Putea fi ofsaid, iar jucătorii mei s-au oprit. Arbitrul a fost de nivel înalt. Și noi ne putem plânge de golul anulat al lui Nacho, când Kimmich s-a prăbușit” – a declarat antrenorul celor de la Real Madrid.

Despre desfășurarea partidei, Ancelotti a fost de părere că echipa sa a jucat bine și a transmis mulțumiri fanilor care au umplut stadionul.

„S-a întâmplat din nou, este ceva magic. Am jucat bine, am avut un control bun asupra jocului și apoi am avut puterea să revenim.

Trebuie să mulțumim fanilor, clubului și jucătorilor pentru că au avut un sezon la care nimeni nu se aștepta. Nici măcar eu” – a anunțat Carlo Ancelotti, conform AS.com.

După 2-2 în manșa tur, Real Madrid a reușit să revină spectaculos în duelul de miercuri seara (a fost condusă cu 1-0 până în minutul 88) și să se califice grație unei duble a lui Joselu (a punctat în 88 și 91).

Cu scorul general de 4-3, Realul a obținut biletele pentru marea finală de pe Wembley (din data de 1 iunie) contra celor de la Borussia Dortmund.

>> Scandal după calificarea Realului în finala Champions League - Antrenorul lui Bayern despre arbitraj: „Un dezastru total”

>> Real Madrid, calificare dramatică în finala Champions League – Duel cu Dortmund pentru marele trofeu