Spaniolul Rafael Nadal și-a anunțat revenirea pe terenul de tenis la începutul lui 2024, după o pauză lungă și o operație la șold, dar susține că anul viitor ar putea să fie ultimul în circuitul profesionist.

Rafael NadalFoto: corleve / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Marele vis al lui Rafael Nadal înainte de revenirea în circuitul ATP

Rafael Nadal: „Există șanse mari să fie ultimul meu an, dar nu pot garanta sută la sută”

După un an întreg în afara competiției din cauza unei accidentări la șold, Rafael Nadal și-a anunțat revenirea pe terenul de tenis la Brisbane (Australia), turneu de categorie ATP 250, între 31 decembrie 2023 și 7 ianuarie 2024.

Totuși, spaniolul susține că ar putea să fie ultimul său an pe teren, dar și că are varianta de a continua dacă forma fizică îl va ajuta.

„Există şanse mari ca acesta să fie ultimul meu an, fără îndoială. Există şansa să fie doar jumătate de an, să fie un an întreg şi există şansa să nu reuşim să facem toate acestea.

Sunt lucruri la care în acest moment nu am posibilitatea să răspund şi sunt doar în măsură să spun că revin în competiţie.

Cred că aşa va fi. Nu vreau să o anunţ ca atare, fiindcă până la urmă nu ştii ce se poate întâmpla. Nu pot garanta sută la sută.

Dacă lucrurile şi condiţia mea fizică îmi permit să merg înainte şi să mă bucur de ceea ce fac, de ce să stabilesc un termen? Cred că nu are sens” – a declarat Rafael Nadal, conform Agerpres.

Nadal, câştigător a 22 de turnee de Grand Slem, a recunoscut că s-a gândit că nu are rost să revină în competiţie, dar crede că merită să-şi încheie cariera pe teren, în ciuda tuturor îndoielilor din momentele rele şi foarte rele.

„Am luptat şi mi-am păstrat entuziasmul în orice moment. Cred că am avut oamenii potriviţi în jurul meu, aşa cum am avut întotdeauna de-a lungul carierei mele, familie, echipă, prieteni.

Toţi m-au ajutat decisiv să fiu acolo unde sunt astăzi, adică având posibilitatea de a concura din nou.

De asemenea, dorinţa oamenilor care vor să mă vadă jucând a avut într-un fel un impact foarte important în viaţa mea de zi cu zi” – susține spaniolul.

>> Rafael Nadal vorbește deschis despre rivalitatea cu Novak Djokovic și titlul neoficial de GOAT

De știut despre Rafael Nadal

  • Se află în prezent pe locul 664 în ierarhia ATP după un sezon în care a jucat în total doar patru meciuri (o victorie și trei înfrângeri).
  • A adunat în 2023 doar $310.797 din tenis. Este de fapt singurul sezon în care Rafa nu a câștigat vreun titlu.
  • A urcat pentru prima dată pe locul 1 ATP în data de 18 august 2008.
  • Are 1068 de victorii și 220 de înfrângeri în carieră.
  • A strâns doar din premiile din tenis $134.640.719, iar de-a lungul carierei are 92 de titluri ATP.
  • Se află pe locul doi în ierarhia competițiilor majore cucerite: 22 de titluri de Grand Slam, față de cele 24 ale lui Novak Djokovic.

Ierarhia titlurilor de Grand Slam câștigate

1. Novak Djokovic 24

2. Rafael Nadal 22

3. Roger Federer 20 / retras din tenis.