John Isner, jucătorul care a servit cei mai mulți ași din circuitul ATP și câștigător al celui mai lung meci din istoria tenisului, a fost eliminat de Michael Mmoh în turul al doilea de la US Open. Acesta a fost ultimul meci de simplu din cariera „uriașului” de 2.08 metri.

John IsnerFoto: Garrett Ellwood / AP / Profimedia

John Isner s-a retras din tenis după eliminarea de la US Open 2023

„Big John” și-a luat adio de la circuitul ATP după peste 17 ani în care a jucat la cel mai înalt nivel.

Isner a început foarte bine meciul cu Mmoh și a câștigat primele seturi cu 6-3, 6-4, dar le-a pierdut dramatic pe următoarele trei: 7-6(3), 7-4, 7-6(7).

John a ratat și o minge de meci la scorul de 5-4, 40-30 în setul decisiv.

La finalul unei partide în care a reușit 48 de ași și 94 de lovituri câștigătoare, Isner a ținut un scurt discurs: „De asta am muncit toată viața, pentru a putea să joc într-o atmosferă precum aceasta. Desigur, nu o să le câștig pe toate, dar să joc în fața acestui public și să am parte de o astfel de susținere e deosebit. Vă mulțumesc”.

După doar câteva ore, John Isner a jucat și în primul tur al probei de dublu, unde a făcut echipă cu Jack Sock (alt jucător aflat la ultimul turneu din carieră). Cei doi americani au fost învinși de perechea Robert Galloway / Albano Olivetti, scor 6-2, 3-6, 7-6(3).

Cine este John Isner - Cei mai mulți ași din istoria ATP și cel mai lung meci din istoria tenisului

Isner a participat la cel mai lung meci din istoria tenisului, partidă jucată cu ocazia ediției din 2010 de la Wimbledon.

Atunci, John Isner și Nicolas Mahut au jucat preț de 11 ore și 5 minute, o dispută care s-a întins pe durata a trei zile. A fost în cele din urmă 6-4, 3-6, 6-7(7), 7-6(3), 70-68 în favoarea americanului.

John a avut în serviciu principala armă, americanul servind foarte bine de la înălțimea celor 2.08 metri.

Isner a fost timp de nouă sezoane consecutive jucătorul american cel mai bine clasat în ATP, iar în TOP 20 s-a aflat constant între 2010 și 2019.

În plus, americanul deține recordul de ași din circuitul ATP: 14.470.

John Isner a câștigat 16 titluri ATP în carieră, cu mențiunea că 14 dintre ele au venit după competiții care au avut loc în SUA.

Cel mai sus în ierarhia mondială s-a aflat pe locul 8 (pe 16 iulie 2018), a câștigat 489 de meciuri (la simplu), a pierdut 317 și a adunat din premiile din tenis peste 22,3 milioane de dolari.

La nivel de Grand Slam, Isner a ajuns până în turul patru la Australian Open și Roland Garros, a fost semifinalist la Wimbledon în 2018, iar la US Open cel mai bun rezultat a fost prezența în sferturi (2011, 2018).

>> Patrick Mouratoglou, concediat de Holger Rune - Detaliile oferite de mama jucătorului

>> VIDEO Principalul favorit, calificare fără emoții în turul trei la US Open 2023

>> VIDEO ​US Open 2023 - Patricia Țig, eliminată de a treia favorită în turul al doilea

>> VIDEO Patricia Țig, imaginile zilei pe cea mai mare arenă de tenis din lume: „I will survive”

>> Sorana Cîrstea vs Elena Rybakina - Când va avea loc meciul din turul trei de la US Open 2023