​Novak Djokovic a cucerit la Paris al 23-lea titlu de Grand Slam al carierei, după ce l-a învins pe Casper Ruud în marea finală, scor 7-6(1), 6-3, 7-5. Imediat după meci, rivalul său Rafael Nadal l-a felicitat pentru performanța extraordinară realizată după finala de la Roland Garros.

Rafael Nadal vs Novak DjokovicFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

>>> VIDEO Novak Djokovic și discursul de mare campion de după finala câștigată la Roland Garros

Rafael Nadal l-a felicitat pe Novak Djokovic după finala câștigată la Roland Garros împotriva lui Casper Ruud

Novak Djokovic a scris istorie în tenis după finala de la Roland Garros, câștigată în fața lui Casper Ruud.

Sârbul și-a adjudecat al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră, iar performanța sa nu a trecut neobservată de către rivalul său Rafael Nadal.

Spaniolul a postat imediat un mesaj pe Twitter, prin care l-a felicitat pe Nole pentru realizarea uriașă de la Paris.

„Multe felicitări pentru această realizare uimitoare, Novak! 23 este un număr la care, cu doar câțiva ani în urmă, era imposibil să ne gândim și tu l-ai atins! Bucură-te de rezultat alături de familia și echipa ta.” - a scris Rafael Nadal.

>>> VIDEO Novak Djokovic rescrie istoria tenisului - Imagini impresionante de la Roland Garros