Goran Ivanisevic, antrenorul lui Novak Djokovic, a ieșit cu o serie de declarații după ce elevul său a câștigat al zecelea titlu la Australian Open. Croatul vorbește despre un episod mai puțin cunoscut de la Melbourne și care s-ar fi putut încheia rău pentru Djoker dacă adversarul ar fi ales tactica potrivită.

Novak Djokovic si Goran IvanisevicFoto: William WEST / AFP / Profimedia

>> Novak Djokovic, început perfect de an - Vestea primită din SUA

Djokovic a avut probleme cu deplasarea, dar Dimitrov nu l-a forțat cu scurte, spune Ivanisevic

Ivanisevic vorbește despre cel mai dificil moment pe care Nole a fost nevoit să-l depășească la Melbourne: meciul din turul al treilea contra lui Grigor Dimitrov.

Fost câștigător la Wimbledon, Goran spune că din punct de vedere fizic a fost cel mai greu meci al lui Nole, deplasarea sa fiind departe de ceea ce poate arăta în mod normal Djokerul.

A fost partida care i-a trezit lui Ivanisevic cea mai mare teamă. Din fericire, Grigor Dimitrov a ales tactica gresită după cum povestește Goran.

Cu vizibile probleme de mobilitate și deplasare, Novak ar fi putut fi foarte ușor scos din zona de confort cu ajutorul scurtelor. În tot meciul, Dimitrov a trimis doar câteva, iar în cele din urmă partida a curs după planul tactic care i-a convenit sârbului.

„În primele două tururi, adversarii au fost accesibili, așa că ne-am gândit că va fi totul în regulă.

Dimitrov a jucat pur și simplu într-un mod greșit din punct de vedere tactic, antrenorul său, sau chiar el, nealegând planul corect”, spune Goran Ivanisevic.

„Novak nu se putea mișca cum trebuie pe teren, iar Grigor a jucat două sau poate trei scurte tot meciul. Eu aș fi jucat fără probleme 300”, a completat Ivanisevic.

Djokovic a trecut în trei seturi de Dimitrov (7-6(7), 6-3, 6-4) după un meci de trei ore și 7 minute.

Accidentat în timpul meciului din semifinalele de la Adelaide, Djokovic a apelat pe durata Grand Slamului de la Melbourne la ajutorul cunoscutei Marijana Kovacevic.

Cine este Marijana Kovacevic

În varsta de 56 de ani, Marijana Kovacevic este fizioterapeut cu acte in regulă. A absolvit Universitatea de Farmacologie din Belgrad în anul 1987, iar timp de zece ani a lucrat în diferite laboratoare din SUA si Serbia.

Începand din anul 2002, Marijana s-a specializat în terapia leziunilor sportive. Cu multe cereri din partea sportivilor, Marijana si-a deschis propria clinică la Belgrad.

Este un personaj care a adunat multe controverse de-a lungul timpului (i s-a spus de la vraci și până la vrăjitoare), dar și care a tratat nume importante din lumea fotbalui precum Steven Gerrard, Robin Van Persie, Frank Lampard, Diego Costa sau Vincent Kompany.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1. Rafael Nadal / Novak Djokovic 22

3. Roger Federer 20

4. Pete Sampras 14

5. Bjorn Borg 11

6. Jimmy Connors / Ivan Lendl / Andre Agassi 8 etc.

S-ar putea să te intereseze și: