Pentru Simona Halep se apropie debutul la Roland Garros, jucătoarea noastră urmând să o întâlnească în runda inaugurală pe Nastasja Schunk. Grand Slamul de la Paris este cea mai importantă competiție la care participă fosta lideră WTA după ce a început colaborarea cu antrenorul Patrick Mouratoglou.

HotNews.roFoto: Hotnews

Simona Halep o poate învinge pe Iga Swiatek

Poloneza Iga Swiatek a câștigat ultimele cinci turnee la care a participat (a obținut 28 de victorii consecutive), dar Patrick Mouratoglou a afirmat că Simona Halep este capabilă să o elimine pe lidera ierarhiei mondiale (cele două s-ar putea întâlni în optimi).

„În ultima lună, Iga a dat dovadă de multă stabilitate din punct de vedere fizic, mental și din punct de vedere al tenisului. Este super solidă din toate punctele de vedere. De aceea a câștigat atât de mult. Dar cred că orice jucătoare poate fi învinsă.

Simona este o jucătoare grozavă, dar ceea ce o face specială este faptul că este extrem de puternică mental. Simt că și Simona are încredere în ea însăși, iar această combinație poate face minuni” - Patrick Mouratoglou, într-un interviu pentru CNN.

Simona Halep, posibilă întâlnire cu Iga Swiatek încă din optimi - Poate fi oprită în vreun fel poloneza la Roland Garros?

Simona Halep și Patrick Mouratoglou, zâmbitori înainte de Roland Garros

Înaintea meciului de luni sau marți (încă nu a fost anunțat programul), Simona a postat o fotografie în care apare zâmbind alături de Patrick Mouratoglou.

„Aceleaşi obiective, acelaşi zâmbet. Privind în aceeaşi direcţie pentru primul nostru Grand Slam împreună”, a scris Halep pe Facebook.

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la Roland Garros 2022

Turul I: Nastasja Schunk

Turul II: Maryna Zanevska / Qinwen Zheng

Turul III: Jelena Ostapenko / Alize Cornet

Optimi: Iga Swiatek / Liudmila Samsonova

Sferturi: Karolina Pliskova / Jessica Pegula

Semifinale: Paula Badosa / Aryna Sabalenka / Danielle Collins / Elena Rybakina

Finala: Barbora Krejcikova / Maria Sakkari / Anett Kotaveit / Ons Jabeur / Garbine Muguruza / Victoria Azarenka / Emma Răducanu.

Roland Garros: Programul de duminică al sportivelor din România

Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.