Petrolul Ploiești și-a continuat parcursul excepțional din acest sezon și a câștigat disputa cu FC Botoșani, scor 2-1. Valentin Țicu a marcat la revenirea pe gazon, iar prahovenii țin tare de locul de play-off.

Jucătorii echipei Petrolul PloieștiFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile

Petrolul a învins-o pe FC Botoșani

Petrolul Ploiești a ajuns la 8 meciuri consecutive fără eșec în SuperLiga României.

Formația prahoveană a trecut în etapa cu numărul 17 de lanterna roșie FC Botoșani, la capătul unui meci bun făcut de gazde.

Partida a fost deblocată imediat după pauză. După ce Comisia de Disciplină i-a înjumătățit pedeapsa, Valentin Țicu a revenit cu gol pentru Petrolul și a deschis scorul în minutul 52, cu un șut deviat din lovitură liberă.

3 minute mai târziu, Grozav a majorat avantajul echipei sale, după ce a îndeplinit o simplă formalitate, la o fază la care Ducan a respins mingea în față.

Cu 11 minute înainte de final, Țicu a comis henț în careu, iar centralul a dictat lovitură de la 11 metri. Eduard Florescu a transformat (min 81) și a stabilit scorul final al partidei.

Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Petrolul Ploiești și FC Botoșani

SuperLiga, programul etapei a 17-a

Vineri

Hermannstadt - Poli Iași 0-0

Petrolul Ploiești - FC Botoșani 2-1

Sâmbătă

FC Voluntari - Farul Constanța

CFR Cluj - UTA Arad

Duminică

Oțelul Galați - Universitatea Craiova

Dinamo București - FCSB

Luni

FC U Craiova 1948 - Sepsi OSK

Rapid București - Universitatea Cluj

SuperLiga, clasament

1. FCSB 34p / 16 mj

2. CFR Cluj 31p / 16 mj

3. Rapid București 30p / 16 mj

4. Univ. Craiova 26p / 16 mj

5. Hermannstadt 25p / 17 mj

6. Petrolul Ploiești 25p / 17 mj

7. Farul Constanța 22p / 16 mj.