Naționala României va juca ultimele meciuri din grupa de calificare pentru Campionatul European din 2024, cu Israel (18 noiembrie) și Elveția (21 noiembrie), iar selecționerul Edi Iordănescu este încrezător că tricolorii vor reuși să își îndeplinească obiectivul.

Edi IordanescuFoto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

>>> Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția din preliminariile EURO 2024

România are nevoie de „echilibru și calm” în meciurile cu Israel și Elveția, spune selecționerul Edi Iordănescu

„Avem nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și de calm. Pentru că lucrurile foarte bune pe care le-am construit ca echipă în această campanie și poziția pe care ne-am câștigat-o în grupă sunt convins că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, calificarea la EURO 2024.

Fără vreo secundă de teamă, dar înțelegând deplin responsabilitatea pe care o avem, individual și ca echipă, trebuie să oferim cu maturitate și luciditate cea mai bună versiune a noastră. Și o vom face. Așa vom încununa parcursul fără înfrângere cu sărbătoarea pe care o așteaptă toți românii!

Știm deja valorile importante care ne-au adus în acest punct fericit: unitatea grupului, spiritul de sacrificiu și lupta totală, necontenită. Potențialul jucătorilor noștri în care, am spus de la bun început, am repetat și o voi face mereu, am o încredere desăvârșită, s-a consolidat. Iar acum, e momentul să devină o certitudine.

Dincolo de pregătirea noastră, de analiza adversarului sau de tactică, astfel de provocări se câștigă cu inima și cu mintea limpede.

Fiți convinși că vom da totul în fiecare clipă, ca până acum! Și că inimile românilor de pretutindeni ne vor întări și mai mult!

Cu entuziasm și încredere,

Edward Iordănescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României”, se arată în comunicatul postat de FRF.

De știut:

  • Israel vs România va avea loc sâmbătă (18 noiembrie), de la ora 21:45, pe Stadionul Pancho (Felcsút / Ungaria). Meciul va fi transmis în direct la Prima TV.
  • România vs Elveția se va disputa marți (21 noiembrie), de la 21:45, pe Arena Națională din București. Partida va fi în direct pe Antena 1.
  • Ambele partide vor fi transmise în format LiveBLOG pe HotNews.ro.

>> Lotul cu care Elveția va aborda meciul cu România din preliminariile Euro 2024

>> Interes imens: Câte bilete s-au vândut pentru meciul României cu Elveția din preliminariile Euro 2024

>> Preliminarii Euro 2024 - Israel vs România: S-au pus în vânzare biletele pentru fanii români

Preliminarii EURO 2024, clasamentul Grupei I

1. România (13-4 golaveraj) 16 puncte/ 8 meciuri

2. Elveția (20-8) 15 / 7 meciuri

3. Israel (7-7) 11 / 6 meciuri

4. Kosovo (8-8) 7 / 7 meciuri

5. Belarus (7-14) 6 / 8 meciuri

6. Andorra (3-17) 2 / 8 meciuri.

*Primele două clasate se vor califica la turneul final din vara anului viitor (14 iunie - 14 iulie), găzduit de Germania.

*La egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele din meciurile directe.

>> Răzvan Burleanu, optimist înaintea partidei cu Israelul: „Edward Iordănescu a creat o cultură a performanței”

>> Poliția din Priștina, în alertă înaintea meciului Kosovo - Israel: „Ucigașii de bebeluși nu sunt bineveniți aici”

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023: Andorra - România 0-2

28 martie 2023: România - Belarus 2-1

6 iunie 2023: Kosovo - România 0-0

19 iunie 2023: Elveția - România 2-2

9 septembrie 2023: România - Israel 1-1

12 septembrie 2023: România - Kosovo 2-0

12 octombrie 2023: Belarus - România 0-0

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra 4-0

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.