Naționala de fotbal a României va disputa în luna octombrie două partide din grupa de calificare pentru Campionatul European din 2024, cu Belarus (12 octombrie) și Andorra (15 octombrie), iar UEFA a anunțat cine va arbitra meciul contra Belarusului.

Espen EskasFoto: Ronny Hartmann / AFP / Profimedia Images

>>> Edi Iordănescu, noi critici de la Farul Constanța - Ce i se reproșează selecționerului

Espen Eskas va conduce meciul dintre Belarus și România

Naționala României va disputa două meciuri foarte importante în lupta pentru calificarea la Campionatul European din 2024, iar primul test este cu Belarus, pe data de 12 octombrie.

UEFA a anunțat că la centru se va afla Espen Eskas, arbitru norvegian în vârstă de 35 de ani.

Jan Erik Engan şi Isaak Elias Bashevkin vor fi arbitri asistenți, iar Kristoffer Hagenes va fi al patrulea oficial.

Germanul Edgar Steinborn va fi observator, iar delegat UEFA a fost nominalizat turcul Alpaslan Kavas.

Espen Eskas s-a aflat la centrul finalei Campionatului European U21 (Anglia - Spania 1-0) și a fost rezervă la meciul câştigat de naţionala de fotbal sub 21 de ani a României, cu 2-1 în faţa Ungariei, pe 27 martie 2021, în Grupa A a CE de tineret 2021, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta.

De știut:

  • Belarus vs România va avea loc joi (12 octombrie), de la ora 21:45, pe Stadionul Szusza Ferenc (Budapesta, Ungaria).
  • România vs Andorra se va disputa duminică (15 octombrie), de la 21:45, pe Arena Națională din București.
  • Ambele partide vor fi transmise în format LiveBLOG pe HotNews.ro.

>> Preliminarii Euro 2024: Partida dintre Israel și Elveția, amânată oficial

Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra din preliminariile EURO 2024

Conform frf.ro, fotbaliștii convocați de Edi Iordănescu pentru meciurile amintite sunt următorii:

PORTARI

Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI

Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Andrei Borza (FC Rapid 1923, 0/0);

MIJLOCAȘI

Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0

ATACANȚI

Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).

>> Preliminarii EURO 2024: Grupa României, afectată după atacul Hamas din Israel

Preliminarii EURO 2024, clasamentul Grupei I

1. Elveția (17-5 golaveraj) 14 puncte

2. România (9-4) 12

3. Israel (7-7) 11

4. Belarus (4-11) 4

5. Kosovo (5-8) 4

6. Andorra (3-10) 2.

*Primele două clasate se vor califica la turneul final din vara anului viitor (14 iunie - 14 iulie), găzduit de Germania.

*La egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele din meciurile directe.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023: Andorra - România 0-2

28 martie 2023: România - Belarus 2-1

6 iunie 2023: Kosovo - România 0-0

19 iunie 2023: Elveția - România 2-2

9 septembrie 2023: România - Israel 1-1

12 septembrie 2023: România - Kosovo 2-0

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România / Antena 1

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.

>> Preliminarii Euro 2024: Partida dintre Israel și Elveția, amânată oficial