Israel trebuia să joace cu Elveția și Kosovo în preliminariile EURO 2024, dar UEFA a fost de acord cu reprogramarea partidelor, după ce mișcarea islamistă Hamas a lansat sâmbătă cel mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani.

Echipa nationala de fotbal a IsraeluluiFoto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

Israel va juca trei meciuri în noiembrie și unul în decembrie

UEFA a amânat deja partida Israel - Elveția și urmează să facă un anunț oficial și în privința meciului Kosovo - Israel, care ar fi trebuit să aibă loc pe 15 octombrie. Israelul a anulat deja rezervarea hotelului din Priștina.

Astfel, Israel va juca trei meciuri în luna noiembrie, iar ultima partidă din preliminarii se va disputa în luna decembrie.

„Mulțumesc președintelui UEFA și înalților oficiali ai organizației pentru că mi-au răspuns solicitării pentru amânarea meciului viitor împotriva Elveției și a jocurilor echipei de tineret, având în vedere situația din Israel.

De asemenea, merită menționată sportivitatea de care au dat dovadă colegii noștri din Elveția, România și Kosovo, care au înțeles circumstanțele neobișnuite și dureroase.

Nu este o provocare profesională ușoară, dar tocmai în momentele noastre cele mai dureroase ca țară, ne-am dorit să ne asigurăm că în viitorul apropiat vom avea ocazia să fim împreună și să câștigăm și pe iarbă. Amin” - Moshe Shino Zuares, președintele Federației de Fotbal din Israel, citat de ONE.

Pe lângă meciurile echipei de seniori a Israelului, au fost amânate și partidele echipelor U17 (vs Belgia, Gibraltar și Țara Galilor) și U21 (vs Estonia și Germania).

România ar trebui să întâlească Israelul în deplasare pe 18 noiembrie, dar partida cel mai probabil se va disputa pe teren neutru.

Preliminarii EURO 2024, clasamentul Grupei I

1. Elveția (17-5 golaveraj) 14 puncte

2. România (9-4) 12

3. Israel (7-7) 11

4. Belarus (4-11) 4

5. Kosovo (5-8) 4

6. Andorra (3-10) 2.

*La egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele din meciurile directe.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023: Andorra - România 0-2

28 martie 2023: România - Belarus 2-1

6 iunie 2023: Kosovo - România 0-0

19 iunie 2023: Elveția - România 2-2

9 septembrie 2023: România - Israel 1-1

12 septembrie 2023: România - Kosovo 2-0

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România / Antena 1

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.

De știut:

  • Primele două clasate se vor califica la turneul final din vara anului viitor (14 iunie - 14 iulie), găzduit de Germania.