UEFA a notificat Federația Română de Fotbal cu privire la sancțiunile acordate după incidentele de la partida cu Kosovo, din preliminariile pentru Campionatul European din 2024.

Mesaj controversat afisat la meciul cu Kosovo de către grupul „Uniti sub tricolor”Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

România - Andorra se va juca fără spectatori - UEFA a amendat FRF cu 52.000 de euro

Meciul dintre România și Kosovo din preliminariile pentru Campionatul European din 2024 a fost suspendat pentru aproape o oră după ce peluza Uniți Sub Tricolor a afișat un banner pe care scria „Kosovo e Serbia”.

După insistențele oficialilor UEFA, care i-au convins pe jucătorii kosovari, partida s-a reluat, iar România a obținut un succes important (2-0) care o menține pe locul 2 în grupa pentru Euro.

Totuși, UEFA nu a rămas indiferentă și miercuri a anunțat că a sancționat Federația Română de Fotbal cu suma de 52.000 de euro și asta nu e tot.

Disputa dintre România și Andorra, programată pe data de 15 octombrie pe Arena Națională din București, se va juca fără spectatori.

UEFA a decis să amendeze Federația Română de Fotbal cu 52.000 de euro, iar următorul meci organizat pe teren propriu se va disputa în spatele ușilor închise.

„Capetele de acuzare au fost:

  • Afișarea și scandarea de mesaje politice
  • Comportament rasist al suporterilor
  • Aprinderea de torțe
  • Aruncarea de obiecte pe teren
  • Blocarea zonelor de acces public

Astfel, în urma sancțiunii dictate de UEFA, partida România – Andorra, programata pe 15 octombrie, de la ora 21:45, se va desfășura fără spectatori. Cu toate acestea, FRF a decis să permită accesul GRATUIT al copiilor sub 14 ani, organizați în grupuri, de la unități de învățământ preșcolar și școlar, școli de fotbal, grupe de juniori ale cluburilor de fotbal, doar cu câte un însoțitor la fiecare grup de 10 copii. Procedura completă de înscriere va fi anunțată în zilele viitoare.

Federația Română de Fotbal respinge comportamentul iresponsabil al grupului de spectatori de la peluza Sud care a dus la întreruperea meciului cu Kosovo și reiterează principiul după care este guvernat fotbalul în România, și anume neamestecul politicului în actul sportiv. De asemenea, FRF condamnă cu fermitate mesajele provocatoare de natură politică, ideologică, religioasă sau insultătoare, acestea fiind categoric interzise pe stadioane. Totodată, așteptăm cu interes de la organele abilitate rezultatele cercetării legale în funcție de faptele comise de spectatorii care au determinat întreruperea meciului cu Kosovo” - se arată pe site-ul FRF.

>> România, victorie pe final cu Kosovo, după mai mult de o repriză în superioritate numerică / Partida, întreruptă aproape o oră

>> Edi Iordănescu a dezvăluit la ce se gândea când meciul a fost întrerupt din cauza bannerului „Kosovo e Serbia”

>> Reacția FRF după ce „huliganii” au cauzat întreruperea meciului afișând bannerul „Kosovo e Serbia”

Preliminarii EURO 2024, clasamentul Grupei I

1. Elveția (17-5 golaveraj) 14 puncte

2. România (9-4) 12

3. Israel (7-7) 11

4. Belarus (4-11) 4

5. Kosovo (5-8) 4

6. Andorra (3-10) 2.

*La egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele din meciurile directe.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023: Andorra - România 0-2

28 martie 2023: România - Belarus 2-1

6 iunie 2023: Kosovo - România 0-0

19 iunie 2023: Elveția - România 2-2

9 septembrie 2023: România - Israel 1-1

12 septembrie 2023: România - Kosovo 2-0

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România / Antena 1

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.

De știut:

  • Primele două clasate se vor califica la turneul final din vara anului viitor (14 iunie - 14 iulie), găzduit de Germania.