​Vestea zilei din fotbal vine din Franța: AFP anunță că tehnicianul Christophe Galtier a fost reținut vineri de poliție alături de fiul său.

Christophe GaltierFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia

>> Antrenorul lui PSG și scandalul imens provocat: „Nu putem avea atât de mulți negri și musulmani în echipă”

Christophe Galtier și fiul său, reținuți de poliție

Vorbim despre următoarea acuză: suspiciuni de „discriminare bazată pe rasă sau apartenenţă la o religie”.

Christophe Galtier și fiul său (John Valovic-Galtier) au fost reținuți vineri dimineața de poliția judiciară din Nisa. Este vorba despre o anchetă în care cei doi sunt acuzați de discriminare (totul a avut loc în perioada când Galtier era antrenorul celor de la OGC Nice).

Informația a fost confirmată de procurorul Xavier Bonhomme pentru AFP.

O anchetă preliminară fusese deschisă undeva la mijlocul lunii aprilie (2023) pentru suspiciuni de „discriminare bazată pe rasă sau apartenenţă la o religie”.

Istoria poveștii în care Galtier este acuzat de rasism

Povestea a fost scoasă la iveală de jurnalistul Daniel Riolo, într-o intervenție la RMC Sport.

Pe scurt, Galtier i-a spus într-o discuție privată lui Julien Fournier, fostul director sportiv al lui Nice, că are prea mulți jucători negri și musulmani în echipă, iar că acest lucru nu corespunde cu ceea ce vor oamenii (n.r. fanii lui Nice) și nici cu ceea ce-și dorește el.

„Nu avea niciun argument sportiv, doar religia sau culoarea pielii”, a completat Julien Fournier în mailul pe care l-a trimis lui David Brailsford, președintele grupării din Ligue 1 și directorul Ineos.

De-a lungul carierei, Christophe Galtier (56 de ani) a pregătit echipele Saint Etienne (2009-2017), Lille (2017-2021), Nice (2021-2022) și PSG (2022 - prezent).