Ianis Hagi a revenit în circuitul echipei naționale, jucătorul celor de la Glasgow Rangers bifând câteva minute contra celor din Kosovo. La finalul partidei (încheiată 0-0), Ianis a vorbit despre cum se simte, dar și despre obiectivul îndrăzneț pentru viitoarea partidă - din deplasarea din Elveția.

Ianis HagiFoto: Alex Nicodim / Sipa Press / Profimedia

>> MM Stoica, pornit împotriva unui tricolor după 0-0 cu Kosovo: „Ce caută băiatul ăsta la națională?”

>> Mulțumirile selecționerului Edi Iordănescu după remiza albă din Kosovo

Ianis Hagi, fericit că a revenit la naționala României - Vrea victorie în Elveția

Ianis a fost introdus târziu pe teren, selecționerul apelând la serviciile sale începând din minutul 86.

Internaționalul român s-a declarat mândru că a revenit în circuitul naționalei României și a mai discutat și despre obiectivul tricolorilor pentru partida din Elveția de luni - victoria.

„Sunt mândru de ce am realizat, că am reuşit să intru din nou în circuitul naţionalei. Sunt bucuros că am jucat şi acum sunt pregătit pentru următorul meci.

La echipa naţională nu îţi garantează nimeni că terenul e perfect, trebuie să te adaptezi. Contează tactica, mai ales la nivelul ăsta.

Doar nu mergem acolo să ne prezentăm, vrem trei puncte în Elveţia. Vreau să joc, asta e clar. Îmi doresc să câştigăm” - Ianis Hagi, la Digisport.

De știut

  • Pentru România urmează meciul cu Elveția, din deplasare, de luni, 19 iunie, de la ora 21:45. Partida va fi LiveBLOG pe HotNews.ro și în direct pe Prima TV.

Rezultatele zilei în Grupa I a preliminariilor Euro 2024

Kosovo - România 0-0

Andorra - Elveția 1-2

Belarus - Israel 1-2

Clasamentul Grupei I

Elveția este, așa cum spuneau și calculele hârtiei, echipa favorită la câștigarea grupei de calificare la Euro 2024. După trei partide, elvețienii merg „ceas”, reușind să acumuleze punctaj maxim.

1. Elveția 9 puncte

2. România 7

3. Israel 4

4. Kosovo 3

5. Andorra 1

6. Belarus 0.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023 - 21:45 Andorra - România 0-2 / Antena 1

28 martie 2023 - 21:45 România - Belarus 2-1 / Prima TV

16 iunie 2023 - 21:45 Kosovo - România 0-0 / Antena 1

19 iunie 2023 - 21:45 Elveția - România / Prima TV

9 septembrie 2023 - 21:45 România - Israel / Prima TV

12 septembrie 2023 - 21:45 România - Kosovo / Antena 1

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România / Antena 1

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.